Capitolul 10.

Galileanul

Expectativa mesianica era puternica si scribii introdusesera treptat în scripturi profetii despre venirea lui Mesia. În comentariile rabinice (Targamuri) e scris: "Cât este de frumos regele Mesia care se va naste din casa lui Iuda. Îsi va încinge salele si va lupta cu dusmanii si va ucide multi regi". Asta asteptau iudaicii de la mesia, învatati de farisei si de generatii de leviti mai înainte. Un mesia umil care sa le spuna sa-si ierte si sa-si iubeasca dusmanii ar fi fost "dispretuit si respins", cum a zis Isaia, ale carui cuvinte au prins înteles dupa moartea lui Hristos. Si totusi multi l-au urmat si aclamat pe Hristos când predica umilinta si iubire, caci cuvintele lui au alungat negurile pe care secole de politica rasiala si sectara le îngramadisera deasupra legii de comportare morala. În cuvintele lui învatatura originala mai veche a iesit din nou la lumina. De aceea fariseii au vazut imediat în el dusmanul lor de moarte. Era urmat de multi iudei, caci desi acestia asteptau un mesia care sa-i elibereze de trupele romane si sa-i faca bogati, multi simteau ca adevarata lor captivitate era cea fariseica, a spiritului, nu cea romana. Dar masele largi s-au aliniat la porunca fariseilor de a-l denunta pe Hristos ca un blasfemiator si fals mesia.

Crestinii zic ca Hristos era evreu, dar sionistii neaga aceasta atunci când nu sunt obligati s-o admita în public din motive politice în fata "goimilor" (rabinul Stephen Wise, organizator sionist de frunte între 1910-1950, a spus la Carnegie Hall de Craciunul 1925 "Iisus a fost evreu, nu crestin" - crestinismul s-a nascut dupa moartea lui Hristos; pentru aceste cuvinte a fost excomunicat de catre Societatea Rabinilor Ortodocsi din Statele Unite, dar a avut mare succes cu publicul ne-evreu; la care el a comentat: "nici nu stiu ce m-a durut mai mult, acceptarea si iubirea frateasca a crestinilor, sau diatriba violenta a rabinilor"). "Hristos era evreu" este argumentul cu care se astupa gura celora care obiecteaza la masacrarea palestinienilor de catre evrei, de exemplu; desi acest argument n-are nici o aplicare, are mare putere de convingere pentru multime si este des folosit de catre clerul si politicienii ne-evrei care cauta sa intre în gratiile sionistilor.

Cuvântul "evreu" nu corespunde notiunii de "iudeu" sau "iudaic", folosite în timpul lui Hristos. Mai mult, notiunea de evreu n-are nici o definitie legala în statul sionist Israel, ceea ce nu e de mirare, caci în Thora notiunea cere pur sânge din tribul lui Iuda si nimeni pe lume de mult nu mai are asa ceva. Deci "Hristos era evreu" înseamna sau ca se tragea din tribul lui Iuda, sau ca locuia în Iudeea, sau ca practica religia iudaica.

Noul Testament arata genealogia Fecioarei Maria si-a lui Iosif, desi acesta nu-i era tata, din casa lui David si din tribul lui Iuda, dar rabinii zic ca acestea sunt interpolatii false menite sa alinieze Noul Testament cu profetiile din Vechiul Testament. Hristos s-a nascut la Bethlehem în Iudeea, din nou o interpolatie falsa, zic specialistii iudaici; Enciclopedia Iudaica zice ca s-a nascut la Nazareth, în Galileea. Toata lumea este de acord ca era Galilean - o provincie total separata de Iudeea, o alta "tara" în imperiul roman. Casatoriile între galileeni si iudei erau interzise si Simon Macabeul îi obligase mai înainte pe toti iudeii din Galileea sa imigreze în Iudeea. Deci galileenii erau diferiti rasial si politic de iudei. Dar între ei, evreii habotnici si sionisti neaga cel mai tare credinta iudaica a lui Hristos.

E greu de stabilit ce anume constituia credinta "iudaica" pe vremea lui Hristos. Unii din Iudeea se închinau lui Iehova; apoi erau sectele, fariseii, saduceii, esenienii, între care aveau loc controverse violente si care rivalizau pentru suprematie asupra maselor; si acestea nu erau doar secte ci si partide politice; cel mai puternic era al fariseilor. Daca, asa cum cred guvernele occidentale azi, sionistii reprezinta "evreii", cum pe vremea lui Hristos sionistii erau fariseii cu pretentia lor de a detine religia revelata numai lor prin traditie orala, fariseii reprezentau "evreii"; si împotriva lor a predicat Hristos. Le-a facut unele reprosuri si saduceilor si scribilor, dar fariseii erau dusmanii lui Dumnezeu si-a omenirii, în viziunea lui Hristos. Ceea ce a atacat Hristos la farisei este exact ceea ce constituie esenta iudaismului asa cum este ea prezentata de sionisti în zilele noastre.

Desi nu se poate stabili exact rasa, religia, sau nationalitatea lui Hristos, cuvintele si faptele lui au importanta suprema. Fara scolarizarea formala a timpului sau, fiul tâmplarului cunostea textele, mai mult, fara acces la scoala si dezbaterile secrete ale clanului fariseic cunostea, spre uimirea fariseilor, "legea" levitica si "traditia" fariseica în toata hidosenia lor profunda. Orice cititor atent al Vechiului Testament care citeste apoi "Predica de pe Munte" a lui Hristos parca iese la lumina dintr-un tunel întunecat, parca vede soarele rasarind din cea mai neagra noapte. "Legea" se umflase într-o masa imensa de regulamente complicate a caror aplicare era istovitoare si înabusitoare, augmentata de munti de interpretari si comentarii rabinice, peste care se adauga mreaja tesuta de înteleptii, batrânii comunitatii, în care era prins fiecare gest al vietii zilnice, dezvoltata de generatii de juristi care au depus tone de sudoare si efort pentru a preciza, de exemplu, ca nu este voie sa fie consumat Sâmbata, de Sabat, un ou a carui cea mai mare parte a iesit din gaina înainte ca cea de-a doua stea sa fie vizibila pe cer. Deja "legea" cu toate comentariile ei ocupau o cladire întreaga si unei comisii de juristi i-ar trebui ani de zile de studiu ca sa-si dea seama despre ce este vorba în ea. În câteva cuvinte, tânarul galilean nedus la scoala a explicat exact si definitiv esenta "legii" si-a dezgropat de sub muntii de compilatii acumulate de secole poruncile lui Dumnezeu: sa-l iubesti sincer pe Dumnezeu si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti. Cu aceasta a condamnat erezia fundamentala pe care levitii si fariseii au bagat-o în "lege" de-a lungul secolelor.

Leviticul contine porunca "nu-i persecuta pe cei din jurul tau" (25:17), dar levitii au anihilat aceasta porunca introducând regula ca cei care nu sunt desemnati de ei ca atare nu sunt "cei din jurul tau", în speta, nici un om în afara de secta iudaica nu e "om". Hristos a aratat ca "toti oamenii" înseamna, contrar "legii" iudaice, "toti oamenii". Al doilea motiv pentru care fariseii i-au jurat moarte lui Hristos a fost pentru ca a refuzat sa conduca o revolutie împotriva trupelor imperiului roman care sa le permita iudeilor sa ucida, sa jefuiasca si sa instaureze un imperiu al lor în Asia Mica, asa cum se asteptau ei ca va face mesia. Daca ar fi acceptat acest rol, ar fi avut mult mai multi adepti în popor si fariseii l-ar fi sprijinit. Dar el a spus: "imperiul meu nu e pamântesc; imperiul cerului e în voi; nu acumulati bogatii lumesti". Aceste putine cuvinte simple erau un atac direct la adresa celor mai puternici potentati ai vremii, care-si consolidasera suprematia de-a lungul secolelor. Sutele de pagini ale Vechiului Testament sunt dezgolite si combatute în putine cuvinte în "Predica de pe Munte", unde iubirea, mila, buna vecinatate, dreptatea, actiunea constructiva, viata sunt oferite ca o alternativa la imboldul la ura, razbunare, rautate, separatism, discriminare, destructivism, moarte din Vechiul Testament. Deuteronomul promite averi si putere celor care urmeaza întocmai mii de regulamente, dintre care unele prescriu crima si masacrul nevinovatilor; Predica de pe Munte nu promite nimica, doar arata ce este comportarea morala, care este o satisfactie în sine. Galileanul n-a îndemnat niciodata la servilism; doar la modestie (umilinta) interioara si a fost totdeauna consecvent atacând fariseii.

Enciclopedia Iudaica zice ca "numai în ceea ce priveste separarea de gloata impura si nespalata era Hristos mult diferit de farisei". Asta e asa daca prin gloata impura si nespalata fariseii înteleg toti oamenii în afara de ei si cei aserviti lor; si fariseii asa au înteles si de la început au planuit omorul lui Hristos. Întâi l-au atacat pentru ca sta la masa cu hangii si pacatosii (cum nu e voie dupa "lege"). Dar cu toate generatiile lor de studii juridice, Hristos le era mult superior în dezbateri. Le-a raspuns: "nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi". L-au acuzat ca discipolii lui au cules spice de grâu Sâmbata si de sute de multe alte încalcari ale ritualurilor - niciodata pe articole de credinta religioasa. Hristos le-a raspuns direct la tinta, aratând ipocrizia învataturilor lor, care înlocuiau doctrina cu ritualul si cuvântul lui Dumnezeu cu porunca lor. A aratat ca miile de regulamente de pregatit mâncarea kosher n-au nici o valoare religioasa, caci "nu ce intra în gura omului determina religia lui, ci ce iese din gura lui arata ce-i în inima lui". Cu aceasta a atacat unul dintre cele mai pretioase prerogative ale fariseilor si anume cel de a detine monopolul alimentatiei maselor prin miile de regulamente cu privire la ce au voie sa manânce, cum si de unde-si pot procura evreii mâncarea. Atât de puternic si vechi este privilegiul monopolului regulamentului alimentatiei, atât de fundamental traditiei levitice, încât Ezechiel când i s-a poruncit sa manânce excrement de om n-a obiectat aratând repulsie naturala ci a obiectat aratând ca el toata viata a mâncat kosher si nu crede ca excrementul de om e kosher; si atunci i s-a permis sa manânce excrement de vita; pâna si discipolii lui Hristos n-au putut întelege cum e posibil sa nu fie mâncatul kosher cel mai important lucru în religie si au cerut explicatii (Marcu 7:15-23). Vazându-si atacat acest monopol fariseii au început sa unelteasca uciderea lui. În acest scop au înscenat provocarea cu tributul dat cezarului si provocarea cu definitia de om, întrebându-l "cine este aproapele meu?", bazându-se pe educatia de secole a maselor ca numai iudeii sunt "oameni". Succesul primei înscenari le-ar fi permis sa ceara moartea lui ca rasculat împotriva imperiului roman; succesul celei de-a doua le-ar fi permis sa ceara moartea lui ca pacatuind împotriva "legii" lor. Aceasta este metoda folosita si azi pentru distrugerea unui adversar politic cinstit si periculos: înscenarea unei dezbateri publice unde se ridica o întrebare minutios pregatita dinainte în secret la care cu greu se poate raspunde pe nepregatite. Amândoua înscenarile au fost magistral demascate de Hristos, de asa maniera încât pentru oamenii muritori întelepciunea lui divina ramâne un exemplu de-a lungul veacurilor, întâi cu raspunsul "dati cezarului ce e al cezarului" si apoi cu parabola samariteanului milostiv, în care samariteanul (care conform doctrinei levitico-fariseice seculare este pâna în ziua de azi cea mai spurcata fiinta în ochii "legii", de care un evreu drept-credincios nu se poate apropia fara a fi poluat - motiv pentru care Hristos l-a ales anume pentru parabola sa) a fost singurul care a aratat mila si iubire de aproapele în timp ce preotul si levitul nu, întrebându-si la sfârsit interlocutorul care dintre cei trei este "aproapele", cel care are mila si ajuta, sau ceilalti doi.

Un iudaist moderat, C.G. Montefiore, îi reproseaza lui Hristos ca vorbind despre iertarea dusmanilor i-a atacat totusi pe farisei si nu le-a aratat iubire. Dar ceea ce Hristos le-a reprosat fariseilor a fost faptul ca au pervertit religia divina într-o doctrina diabolica si un regulament gigantic si absurd care distruge sufletul si bunatatea omului; si iubindu-i si iubindu-le opera ar fi însemnat sa promoveze raul pe care-l fac. Pe cruce Hristos s-a rugat pentru ucigasii lui: "iarta-i Doamne caci nu stiu ce fac". Ca încununare a agitatiei fariseilor, s-a întrunit sanhedrinul (marii preoti, scribii si înteleptii) sub Caiafa si singurul iudeu dintre discipoli, Iuda Iscariotul, i-a condus pe emisarii sanhedrinului la locul unde stia ca era Hristos si l-a identificat sarutându-l, pentru 30 de arginti. Iuda Iscariotul a fost canonizat drept sfânt ortodox în Rusia sovietica dupa revolutia bolsevica si în Germania dupa caderea lui Hitler - demonstrând ca secta fariseilor iesise triumfatoare în ambele cazuri, cu triumful bolsevismului în Rusia si cu înfrângerea Germaniei în 1944 si demonstrând puterea acestei secte azi. Evanghelia dupa Matei arata ca Iuda s-a spânzurat apoi. Istoricul sionist Dr. Joseph Kastein are multa simpatie pentru Iuda, care, zice el, era un om bun deziluzionat de Hristos si care "a rupt în secret" cu Hristos. Cuvintele "a rupt în secret" descriu tradarea lui Iuda în stil sionist. Fariseii l-au judecat pe Hristos într-un "tribunal al poporului" de tip revolutionar-sovietic, unde un informator identifica victima si apoi gloata pune gheara pe victima si o târaste în fata unui tribunal care n-are nici o autoritate juridica, unde este condamnat la moarte pe baza unor marturii mincinoase inventate ad-hoc. Din acest moment "înteleptii" au procedat ca "consilierii" din epoca noastra si au inventat actul de acuzare care sa ceara pedeapsa cu moartea atât sub "legea" iudaica cât si sub legea statului roman; în primul caz, pentru blasfemia de a se pretinde mesia; în cel de-al doilea, pentru a se pretinde "regele evreilor". Guvernatorul Pilat a încercat în fel si chip sa evite nedreptatea pe care i-o cereau "înteleptii" iudeilor, pretinzându-i sa-l ucida pe Hristos. El seamana cu politicienii englezi si americani din secolul acesta: în cele din urma teama lui de secta atotputernica a fost mai mare. Sotia lui l-a sfatuit sa nu se atinga de Hristos. Ca un politician tipic, Pilat a încercat sa se eschiveze trimitându-l lui Irod Antipas, guvernatorul Galileii, ca galilean; Irod i l-a trimis înapoi. A încercat apoi sa-i reduca sentinta la biciuire la sânge; fariseii insistau cerând moartea si amenintau cu denuntul: "nu-i esti prieten lui Cesar daca nu-l ucizi". Asa a cedat Pilat, exact ca guvernatorii britanici si reprezentantii Natiunilor Unite când li se cer infamii sub amenintarea ca se vor duce campanii publicitare împotriva lor la Londra sau New York. În mod evident Pilat îsi cunostea guvernul, asa cum si-l cunosc politicienii secolului nostru si stia ca va fi înlocuit sau demis din functie daca refuza sa se lase manipulat. Asemanarea dintre Pilat si guvernatorii britanici ai Palestinei dintre cele doua razboaie este izbitoare; unul dintre ei a mentionat-o, când dând telefon unui rabin sionist influent din New York, a zis secretarei: "spune-i marelui preot Caiafa ca Pilat din Pont doreste sa vorbeasca cu el".

Pilat a mai facut o ultima încercare de a se eschiva spunându-le "înteleptilor": "judecati-l voi dupa legea voastra", dar acestia versati fiind i-au raspuns: "noi n-avem dreptul sa executam oameni". Atunci Pilat a încercat sa-l salveze pe Hristos apelând la popor si oferindu-se sa-l amnistieze, dar poporul a cerut ca în locul lui Hristos sa fie amnistiat Barabas, un bandit si ucigas notoriu. Probabil Pilat nu spera prea multe de la popor, caci în decursul istoriei înca nu s-a vazut vreodata dreptate sau mila la gloata la care i se zice "poporul" si Pilat ca administrator cu experienta stia ca "poporul" sau gloata sunt totdeauna instrumentele unor secte influente: "dar marii preoti si înteleptii au convins poporul ca sa-l ceara pe Barabas si sa-l ucida pe Hristos" (Matei 27:20).

În zilele noastre secta are aceeasi putere de a convinge masele. Imperiul roman a ascultat de porunca fariseilor, dupa cum imperiul persan ascultase de porunca levitilor cu 500 de ani în urma. În capitolul despre Hristos din istoria sa a iudaismului, Dr. Kastein zice ca Hristos a fost "un mesia ratat" si încheie în mod caracteristic cu vorbele: "viata si moartea lui sunt treaba noastra [a sionistilor]".

Continut (Contents)
Nume (names)
Camin (Home)
Veriga (Links)
Mai mult (More)