Capitolul 12:

Lumina si întuneric

Doua grupuri de calatori au parasit Ierusalimul în ultimele sale zile: discipolii care aduceau omenirii crestinismul; si fariseii care, analizând situatia politico-militara si prevazându-si sfârsitul, îsi mutau sediul într-un nou loc de unde sa continue sa dirijeze diaspora, asa cum o dirijasera din Babilon în trecut levitii. Criza civilizatiei noastre rezulta din antagonismul mesajului celor doua cete ce-au parasit atunci Ierusalimul, caci sunt ireconciliabile si victoria unuia este disparitia celuilalt. S-ar parea ca mesajul distrugerii va triumfa în zilele noastre. Întreaga istorie a occidentului demonstreaza acest antagonism. Când "legea" era în ascendenta, au avut loc înrobiri de alte popoare, s-au ars eretici, s-au ucis apostatii, s-au faurit politici primitive de dominatie rasiala; secolul 20 pare cel mai mult dominat de "lege". Când opresiunea "legii" a slabit putin, s-a facut dreptate, s-a stabilit principiul dreptului la judecata deschisa si dreapta, s-a respins suprematia rasiala si s-au acceptat toti oamenii ca fii ai lui Dumnezeu: era în ascendenta învatatura lui Hristos.

Dupa distrugerea Ierusalimului fariseii, liberi si nestânjeniti în noua lor capitala, si-au identificat dusmanii în secta crestinilor, care credeau ca Hristos a fost mesia. Crestinii însa nu-si cunosteau dusmanii, dupa cum nu-i cunosc nici azi, caci ei iubeau pe toata lumea. Dar tocmai refuzul de a urî si persecuta era pacatul cel mai mare al crestinilor în ochii fariseilor, caci "legea" prescrie ura. Deci crestinismul trebuie neaparat distrus ca sa triumfe "legea", au decretat "înteleptii sionului". Dar au fost printre ei si unii care au protestat, de ex. Gamaliel, care a zis, când îi biciuiau pe Sf. Petre si Ioan pentru ca au propovaduit crestinismul: "Aveti grija ce faceti; daca fapta lor e fapta de om, va dispare în curând; dar daca e fapta lui Dumnezeu, nu o puteti distruge". Majoritatea fariseilor însa se simteau destul de puternici ca sa distruga crestinismul, chiar daca vor munci secole de-a-rândul în acest sens.

Fariseii si-au stabilit comitetul central la Jamnia în Palestina. Acolo au intrat într-o lume noua, altfel de cum fusese lumea "legii" de pâna atunci, unde toata varsarea de sânge si tot jaful si masacrul aveau loc între triburi care pricepeau aceste notiuni si nu aveau idei mult diferite. Dar de acum "legii" i se opuneau notiuni total diferite care nu atacau oameni ce pot fi usor ucisi si înlocuiti ci atacau chiar "legea". Munca fariseilor era mai grea: Ierusalimul nu mai era; tribul lui Iuda era atomizat, rasa iudaica se dizolva; ce le ramasese era un "popor evreu" compus din cea mai pestrita amestecatura de rase si sânge, împrastiati prin lume si care trebuiau tinuti strâns în clestele "întoarcerii" în "tara fagaduintei" a "neamului ales"; si aceasta multime împrastiata trebuia înregimentata si convinsa sa distruga toate natiunile printre care locuia.

"Legea" nu mai putea fi rescrisa dupa ce era deja cunoscuta si altora si dupa ce Hristos demascase interpolarile si distorsiunile pe care scribii le faceau tot timpul în "lege"; desi fusese ucis, nu fusese combatut si urmasii lui erau tot mai numerosi. Dar "legea" trebuia totusi adaptata la fiecare necesitate politico-militara curenta astfel ca fiecare gest sa fie o împlinire a poruncii lui Iehova. Fariseii din Jamnia au invocat din nou traditia secreta orala pe care o primisera ei de la Iehova prin Moise si au început din nou sa rescrie poruncile lui Iehova ca sa le poata aplica în distrugerea crestinismului. Astfel s-a nascut Talmudul, care nu este decât o dezvoltare anti-crestina a Thorei. În decursul veacurilor Talmudul a devenit "pavaza legii", si-a aparut în mod semnificativ atunci când Ierusalimul si Iudeea nu mai existau si exista în schimb o religie care zicea ca Dumnezeu îi accepta pe toti oamenii. Sarcina fariseilor ar putea parea imposibila, caci oamenii în mod natural sunt gregari si diaspora evreiasca împrastiata prin lume în mod natural s-a simtit atrasa de ceilalti oameni. Dar fariseii au reusit, dupa cum arata doua exemple ilustrative contemporane; unul este cazul baietasului din Polonia, care a fost învatat sa scuipe mecanic fara sa se gândeasca pe un crucifix de la marginea drumului si sa repete cuvintele "blestemat fii tu cu religia ta noua"; si altul este cazul spitalului pentru leprosi al fratilor moravi din Ierusalim care de secole îngrijise leprosii din Ierusalim având pe frontispiciu firma "Misiunea lui Iisus", drept care prima miscare a guvernului sionist când a preluat Ierusalimul a fost sa distruga cuvântul "Iisus" de pe frontispiciu. Asta ilustreaza direct dispozitiile Talmudului: intram de-acum în faza talmudica a sionismului.

Unul dintre farisei însa, care, pornind din Ierusalim înainte de cadere, sa extermine crestinii din Damasc, s-a convertit pe drum (Sf Paul), a spus ca "cuvântul lui Dumnezeu a trebuit sa-l auziti voi întâi [iudeii], dar cum ati fost surzi, îl propovaduim acum celorlalti"; fiind iudaismul cea mai salbatica religie tribala, reactia împotriva iudaismului a fost mai vie chiar în interiorul tribului caruia-i apartinea. Calatoria discipolilor din Iudeea spre occident a dat nastere civilizatiei vestice, care este floarea înflorita pe tulpina crestinismului. Cea mai mare realizare a ei este legea raporturilor echitabile dintre oameni, legea ca un om nu poate fi ucis ori persecutat fara acuza, proces si condamnare publica (lege amenintata cu disparitia în practicile secolului 20). Dar umbra întunecata care a iesit din Ierusalim odata cu lumina crestinismului, talmudul, de asemeni s-a îndreptat spre vest si aici, în vest, are loc acum lupta dintre cele doua forte de al carei rezultat depinde supravietuirea civilizatiei. Dar si masele semite ale arabilor au fost implicate în aceasta lupta. La 500 de ani dupa Hristos, în cautarea unui Dumnezeu unic al tuturor oamenilor, s-a nascut religia musulmana a lui Mahomed, despre care zice Dr. Kastein ca era "un beduin semi-analfabet", care se considera urmas al profetilor Moise si Iisus, profet al lui Alah dumnezeul tuturor oamenilor, nu numai al unui trib din Asia Mica. Religia musulmana nu dicteaza ura pentru alte religii; dar Coranul recunoaste principiul distrugator al Talmudului, despre care zice ca "de câte ori aprind ei focul, Dumnezeu îl va stinge. Ei promoveaza dezordinea pe pamânt; dar lui Dumnezeu nu-i plac cei care fac dezordine". În timp ce Talmudul îi învata pe adeptii sai sa profere insultele cele mai grosolane pentru religia crestina, pentru Iisus Hristos pe care Talmudul îl numeste "bastard" si pentru Fecioara Maria, Islamul nu insulta alte religii. Pâna în secolul trecut înca le mai era permis istoricilor sa faca comparatii si comentarii despre crezul tribal al lui Iehova, dar în secolul nostru s-a pus pumnul în gura tuturor.

Crestinismul si islamul s-au raspândit cuprinzând mase mari de oameni, în timp ce Talmudul îsi îngradea adeptii în cercuri strânse. În zilele noastre secta talmudica a reusit sa creeze antagonism între crestinism si islam; si iata cum doua religii atotcuprinzatoare si binevoitoare lupta între ele ca sa instaureze un al treilea "neam ales", o alta "rasa superioara", ca stapâni de sclavi peste omenirea înrobita.

Continut (Contents)
Nume (names)
Camin (Home)
Veriga (Links)
Mai mult (More)