Capitolul 30:

Batalia decisiva

Primul razboi mondial (1914-1918) era nou în istoria omenirii caci a afectat natiunile în întregime, nu armatele lor, dar nu era o noutate, caci fusese descris în Protocoalele Sionului înca din 1905 si de catre Max Nordau în 1903, care a prezis ca ambitia sionista cu privire la Palestina va fi satisfacuta "în razboiul mondial care va veni". In America, se "înlocuise conducatorul cu o caricatura de presedinte, luat din gloata, din mijlocul marionetelor noastre, al servitorilor nostri", cum descriu Protocoalele. În Anglia realizarea acestui scop a luat doi ani de intrigi si comploturi despre care masele de alegatori habar n-au avut si habar n-au nici acum, convinsi fiind de povestile cu care sunt îndoctrinati si anume ca cauza primului si celui de-al doilea razboi mondial e ceva în caracterul german care-i face pe nemti razboinici si ceva în caracterul diverselor natiuni europene care le face sa doreasca suferinta, mizerie si moarte în loc de prosperitate si liniste. Primul pas a fost eliminarea din guvernul Angliei a acelor englezi care promovau prosperitatea patriei si poporului lor înaintea intereselor altor grupuri. Unii dintre politicienii englezi care au pus interesele sionismului mai presus de interesele patriei si neamului lor erau oameni care se minteau pe ei însisi fara sa stie si se auto-hipnotizau cu lozinca unei "cauze" de înalt ordin moral. Astfel era Oliver Locker-Lampson, sionist englez fanatic si membru în Parlamentul Britanic pe la-nceputul secolului. El scria în 1952: "Winston [Churchill], Lloyd George, Balfour si cu mine am fost crescuti ca niste protestanti vigurosi, care credem ca mesia va veni atunci când Palestina va fi din nou a evreilor". Asa zicea si Cromwell cu secole în urma; asa zicea si Monk; autorul nu stie daca aceasta este într-adevar baza reala a protestantismului, dar nu crede ca trebuie sa fie baza reala a politicii unei natiuni europene. Autorul grupeaza politicienii englezi care au militat fanatic pentru sionism în detrimentul neamului lor sub denumirea de "protestanti vigurosi", asa cum s-a descris Locker-Lampson.

Acesti "protestanti vigurosi" s-au straduit sa mute actiunea militara a primului razboi mondial din Europa ca sa cucereasca Palestina pentru evrei, la ordinele Dr.-lui Weizmann, care era de-acuma proeminent si extrem de activ. La 14 Decembrie 1914 Dr. Weizmann s-a întâlnit cu Balfour, întâlnire aranjata de Lloyd George, pe vremea aceea ministru de finante si Balfour i-a promis ca-i va da Ierusalimul "când tunurile vor înceta sa bubuie". Dr. Weizmann a fost mai rezervat în a accepta oferta decât Balfour în a o face, caci cartierul general al sionismului era la vremea aceea în Berlin si unii din înteleptii sionului mizau pe faptul ca Germania va câstiga razboiul. Dr. Weizmann i-a spus lui Balfour ca asteapta "pâna situatia militara se mai limpezeste". Abia mai târziu s-a convins de victoria englezilor si-a acceptat cadoul lor. Oamenii de stat englezi, "protestantii vigurosi", au negat ulterior toate acestea sustinând ca întâlnirile lor cu Dr. Weizmann din vremea aceea n-au avut loc, dar Dr. Weizmann le descrie clar si precis în memoriile sale, unde zice: "de fapt efortul D-lui Lloyd George pentru patria evreiasca a început cu mult înainte de a fi el prim ministru si ne-am întâlnit de multe ori înainte de acel eveniment". Balfour a continuat sa aranjeze lucrurile în culise cu Dr. Weizmann, mirându-se "cum poate un prieten al Angliei (asa-l credea el pe Dr. Weizmann) sa urasca asa de mult Rusia când Rusia face asa de mult ca sa ajute Anglia"; dar mirarea lui nu l-a împiedecat sa faca absolut tot ce i-a prescris Dr. Weizmann si sa distruga Rusia, ai carei soldati îsi varsau sângele ca sa salveze vietile englezilor. Lloyd George a remarcat ca evreii de frunte din Anglia sunt anti-sionisti si Dr. Weizmann a raspuns ca "evreii bogati si puternici sunt majoritatea lor împotriva noastra". Aceasta afirmatie (falsa de altfel) i-a impresionat pe "protestantii vigurosi" care erau ei însisi oameni bogati si puternici; astfel "protestantii vigurosi" au devenit la îndemnul Dr-lui Weizmann din Rusia, dusmanii evreilor din Anglia care sustineau statul englez.

Alti englezi care s-au opus dictatelor sionismului au fost Herbert Asquith (prim ministru), Lord Kitchener (secretar de razboi), Douglas Haig (comandant suprem în Franta), William Robertson (sef de stat major în Franta si apoi sef de stat major al imperiului). Herbert Asquith a fost ultimul "liberal" din Anglia pentru care a fi "liberal" n-a însemnat "a corupe si distruge civilizatia si cultura europeana", cum înseamna acum dupa prescriptia data în Protocoalele Sionului; dupa înlocuirea lui Partidul Liberal din Anglia s-a descompus si-a devenit un paravan pentru comunism si legiunea de utopisti naivi care cred sincer în propaganda comunismului. Când un ministru englez evreu, Herbert Samuel, care fusese de fata la întâlnirea lui Lloyd George cu Weizmann din Decembrie 1914, i-a înmânat planul "de a anexa Palestina... Si a implanta acolo... circa trei sau patru milioane de evrei europeni", Asquith a zis ca "nu ma atrage aceasta adaugire la responsabilitatile noastre... Singurul partizan al propunerii este Lloyd George, despre care nu mai trebuie sa zic ca nu-i pasa absolut deloc de evrei sau de viitorul lor". Pentru ca Asquith refuza sa submineze interesele Angliei si sa o angajeze în anexarea Palestinei, au început intrigile care au sfârsit prin a-l înlatura.

"Protestantii vigurosi" doreau distrugerea Rusiei pentru ca asa le poruncea Dr. Weizmann dar Lordul Kitchener, ca si Asquith, dorea sa mentina Rusia activa în razboi ca aliata pentru ca astfel salvau vietile englezilor. În Iunie 1915 Lord Kitchener a plecat spre Rusia pe crucisatorul Hampshire, care a disparut fara urma pe drum, împreuna cu toti de pe bord, inclusiv Lord Kitchener. La auzul mortii lui, soldatii englezi au simtit ca au pierdut o mare batalie în razboi si au avut dreptate; cu uciderea lui, cauza sionismului a înlaturat un mare obstacol. Acum numai Asquith, Robertson, Haig si evreii din Anglia mai erau inamicii mari ai sionismului. Ziarele Times, Sunday Times, The Manchester Guardian au devenit organele sionismului. În consiliul de ministri alti sionisti s-au alaturat "protestantilor vigurosi": Lord Milner, Philip Kerr, Mark Sykes, despre care Dr. Weizmann a zis ca "este una dintre cele mai mari comori ale noastre" si care a dedicat Anglia "eliberarii evreilor, arabilor si armenilor". Cu lozincile despre aceste "eliberari" de sub jugul otoman se înflacarau masele, care nu stiau (cum nu stiu nici acum) pentru ce se lupta si se jertfesc si mor fiii lor; si în timp ce Lawrence al Arabiei muncea ca sa-i unifice pe arabi pentru "eliberarea" lor, Lord Milner zicea ca "daca arabii [palestinieni] îsi închipuie ca Palestina va fi a lor se înseala". Masele populare se înflacarau pentru "eliberarea evreilor, arabilor si armenilor". Arabii si armenii se gaseau unde s-au gasit din totdeauna si nu doreau sa fie transmutati nicaieri. Evreii din Europa erau la fel de liberi ca si europenii ne-evrei. Evreii din Palestina ar fi dorit din tot sufletul sa se mute în Uganda; evreii din Europa si America doreau sa stea acolo unde se gaseau; numai hazarii iudaizati din Rusia, sub directorii lor talmudici, doreau sa stapâneasca Palestina, o tara muntoasa, în cea mai mare parte secetoasa si nefertila. Aceasta lozinca inventata de Mark Sykes, acela dintre "protestantii vigurosi" care ar fi trebuit sa stie si sa spuna adevarul caci era însarcinat cu afacerile Orientului Mijlociu, a adus multe nenorociri omenirii. Asa a început publicitatea seriei de "eliberari" în numele carora sunt masacrate zeci de milioane de victime nevinovate [vezi "eliberarea Kuweit-ului" în 1990, nota rezumatorului]. Alt "protestant viguros", Robert Cecil, s-a dedicat si el eliberarii arabilor, evreilor si armenilor, dar de armeni a uitat toata lumea cu mare graba. Autorul se întreaba cum este posibil ca oameni de stat ca Balfour si Robert Cecil, descendenti din familia Cecil si crescuti si educati pentru conducerea statului de secole, sa fie asa de usor manipulati de sionisti, în care relatie, zice autorul, Balfour "parca era drogat". Despre Robert Cecil autorul îsi aminteste cum l-a ascultat (fara sa-l priceapa prea bine la vremea aceea) vorbind despre Liga Natiunilor în 1930 si invocând în sprijinul acelei idei pe profetii din Vechiul Testament - desi acei profeti, Ieremia de exemplu, erau ferventi anti-sionisti. Dr. Weizmann îl lauda pe Robert Cecil pentru ardoarea cu care milita pentru dublul scop al Ligii Natiunilor si cuceririi Palestinei pentru sionism: "Pentru el stabilirea patriei evreiesti în Palestina si organizarea lumii într-o federatie mare erau doua laturi ale urmatorului pas în conducerea omenirii". Dr. Weizmann spune clar ca Palestina data sionismului si "guvernul mondial" sunt doua laturi în concentrarea puterii asupra tuturor oamenilor în mâna grupului sionist oligarhic. Autorul crede ca Robert Cecil nu-si dadea seama de acest lucru. De ce, daca pacea în lume si fericirea tuturor, consta în stergerea granitelor nationale si desfiintarea natiunilor, se proceda asa de energic la crearea unei noi natiuni care n-a mai fost înainte, statul Israel, când toate celelalte natiuni trebuiau sterse si desfiintate si contopite în Liga Natiunilor? Raspunsul se gaseste în Talmud si în Vechiul Testament, în Protocoalele Sionului si în documentele sionismului literal: aceasta noua natiune va fi clasa stapânitoare a restului omenirii. Un "protestant viguros" ca Robert Cecil ar fi trebuit sa stie ce scrie în Vechiul Testament. Dar Robert Cecil îi scria lui House în America despre felul în care Liga pentru Mentinerea Pacii instituita dupa înfrângerea lui Napoleon la Waterloo s-a transformat într-o liga pentru mentinerea tiraniei, în timp ce el si cumnatul lui House, Dr. Mezes, militau pentru instaurarea unei Ligi a Natiunilor exact ca aceea pe care o dezavua. La doi ani dupa începerea primului razboi mondial Leopold Amery, Ormsby-Gore si Ronald Graham s-au alaturat "protestantilor vigurosi" care executau indicatiile sionismului în interiorul guvernului britanic. Sionismul îndeparta cu încetul pe toti cei din guvern care nu-i erau aserviti si se instaura în toate departamentele în afara Departamentului de Razboi. Asquith a fost îndepartat sub pretext ca nu conducea razboiul în mod victorios si înlocuit cu Lloyd George care a trimis trupele din Europa în Palestina, slabind frontul astfel încât aproape a pierdut razboiul si-a cauzat moartea a sute de mii de soldati.

La 25 Noiembrie 1916 Lloyd George i-a cerut lui Asquith, care era prim ministru, sa-i cedeze conducerea Consiliului de Razboi si sa-l demita pe Balfour de la conducerea marinei. La refuzul lui Asquith (4 Decembrie), atât Lloyd George (ministru de finante) cât si Balfour (care se pretindea bolnav si refuza sa vorbeasca cu Asquith) si-au dat demisia. La 6 Decembrie Lloyd George si Balfour s-au întâlnit si Balfour care demisionase sub Asquith s-a oferit sa accepte din nou portofoliul sub Lloyd George. Astfel guvernul lui Asquith a fost înlocuit cu un guvern pur sionist, cu Lloyd George prim ministru si Balfour secretar pentru politica externa si din acel moment resursele Angliei au fost la dispozitia sionismului. În 1952 autorul a citit o scrisoare în ziarul Commentary din New York, unde se face aluzie la felul cum evreii din North Wales au determinat alegerea lui Lloyd George, care ca avocat avea multa clientela sionista; dar cum Lloyd George minte foarte mult în cele ce spune, autorul nu exclude motive venale în actiunile lui. Autorul a cunoscut personal personajele acestor evenimente si este de parere ca unii dintre "protestantii vigurosi" care s-au adunat în jurul lui Lloyd George si al lui Balfour erau naivi si erau amagiti de lozinci si propaganda, dar ca Lloyd George este primul politician de tipul "politicianului secolului 20", lipsit de scrupule, de orice sentiment ori convingere si capabil de orice ticalosie, care a ocupat o pozitie importanta în guvernul britanic.

Dupa omorârea lui Kitchener si mazilirea lui Asquith numai William Robertson, sef de stat major, se mai opunea sionismului si "protestantilor vigurosi". Patriotismul lui si dorinta de a cruta vietile soldatilor si civililor erau asa de mari încât a preferat saracia si uitarea, gloriei si bogatiei, titlurilor si adulatiei cu care au fost rasplatiti politicienii care si-au tradat tara de la începutul secolului încoace. El se opunea deturnarii armatelor britanice din Europa si trimiterii lor în Palestina, zicând ca trebuie sa se puna capat razboiului si nu sa fie extins si generalizat pe alte continente. În timp ce el se preocupa cum sa crute cât mai multe vieti si sa puna capat razboiului, Lloyd George, primul ministru englez, se preocupa cum sa execute mai fidel directivele Dr-ului Weizmann în detrimentul Angliei. În acest scop Lloyd George a inclus în Consiliul de Razboi "reprezentanti ai dominioanelor" sub pretext ca si canadieni, sud-africani, neo-zeelandezi, australieni lupta alaturi de englezi si trebuie reprezentati. Sub acest pretext l-a inclus pe Generalul Smuts din Africa de Sud, cel mai mare servitor al sionismului din afara Europei, care primise o mare suma de bani ca mostenire de la "un evreu bogat si puternic", Henry Strakosch, acelasi Strakosch care i-a dat si lui Winston Churchill o mare suma de bani (vezi biografia Generalului Smuts). Asta dovedeste cât de falsa este afirmatia Dr-ului Weizmann ca "evreii bogati si puternici" nu sunt sionisti. În afara de averea primita de la Henry Strakosch, Generalul Smuts primise cadou o casa si o masina de la altcineva care a ramas necunoscut autorului. Politica Generalului Smuts a fost acea a lui House din America si a lui Lloyd George din Anglia; si motivele lui sunt clar aratate de mita cu care-a fost cumparat. Totusi biografii lui vorbesc cu piosenie despre motivele lui "religioase", asa cum vorbeste Lloyd George uneori despre "motivele lui religioase", ca un "protestant viguros" ce este. Propaganda generalului Smuts îl descrie ca pe fauritorul acordului dintre buri si englezi în Transvaal, pe care i-a lasat mai învrajbiti decât îi gasise.

La 17 Martie 1917 Generalul Smuts a sosit la Londra ovationat frenetic la comanda de presa si radioul britanic ca "unul dintre cei mai straluciti generali ai razboiului" (zicea Lloyd George), desi nu luptase mai nicaieri decât în ciocniri minore locale cu pâlcuri din Africa, si-a fost inclus în consiliul secret al politicienilor care conduceau destinele Angliei dintr-o casa particulara, departe de guvern. Generalul Smuts, credincios stapânilor lui, a propus imediat (în Aprilie) sa se transfere trupele britanice din Europa în Palestina, ceea ce Lloyd George a si facut, ordonând comandantului militar din Egipt Generalul Murray sa atace Ierusalimul. Acesta a obiectat si-a fost înlocuit si postul lui a fost oferit Generalului Smuts, care însa, ca politician versat, n-a raspuns la oferta decât dupa ce s-a consultat cu Generalul Robertson. Aflând de la acesta câte ceva din adevar despre razboi si strategia militara, a preferat sa fie adulat si ovationat la Londra în huzur decât sa se osteneasca si sa fie înfrânt în Palestina, si-a refuzat, pentru acelasi motiv pentru care fusese demis Generalul Murray, zicând ca "situatia militara actuala nu justifica o campanie ofensiva pentru ocuparea Ierusalimului si-a Palestinei". Totusi Lloyd George a ordonat în Septembrie 1917 sa fie trimise trupele engleze din Europa în Palestina, de unde, zicea el, se vor reîntoarce victorioase în primavara lui 1918 sa lupte în Franta, dat fiind ca, zicea el si asa toamna si iarna nu se poate lupta în Europa. În aceste teorii a fost sustinut de Henry Wilson, un militar irlandez care asa i-a dezgustat pe compatriotii lui încât în 1922 doi irlandezi l-au împuscat în pragul casei. Cea mai buna descriere a intelectului, caracterului si calitatilor Generalului Henry Wilson ca om de stat si conducator de ostire o da jurnalul lui intim, unde-si nota preocuparile, gândurile si actiunile. Astfel îsi descrie el misiunea în Rusia din Ianuarie 1917: "Dineu de gala la Ministrul de Externe... mi-am pus decoratia legiunii de onoare si steaua si colierul de cavaler de Bath, mi-am pus epoletii rusesti si pe cap o caciula de astrahan fumuriu si s-a vazut ce barbat frumos sunt. Am creat senzatie la dineul si receptia de la Ministerul de Externe. Eram mult mai înalt decât marele duce Serghei si mi s-a spus ca eram într-adevar 'remarcabil'. Superb!" Acest mare om de stat, care în 1915 fusese de acord ca nu trebuie farâmitata armata pe fronturi multiple, acum în 1917 sustinea exact contrariul. Motivul: vazând disputa dintre Lloyd George si propriul lui sef, William Robertson, care nu se supunea dictatelor sioniste, a prins ocazia pentru a-i lua locul sefului lui, William Robertson. Dr. Weizmann îl lauda ca pe "un prieten nou descoperit," "un bun prieten de-al lui Lloyd George". William Robertson arata degeaba ca planul de îmbarcare si transport al trupelor era complet vicios, ca nu exista nici o posibilitate ca el sa se desfasoare asa cum era conceput; Lloyd George îsi luase hotarârea. Generalul Allenby a primit ordinul sa intre în Ierusalim, unde spre surprinderea lui Turcii nu i s-au împotrivit mai deloc, caci Ierusalimul n-avea nici o valoare strategica si Lloyd George a poruncit transferarea trupelor din Franta în Palestina, spre dezolarea conducatorilor militari si-a celor cunoscatori, ale caror rapoarte erau suprimate de-o presa de-acum total aservita sionismului. Astfel, Colonelul Repington, cel mai bun corespondent de razboi din vremea aceea, care scria pentru Times, noteaza în jurnalul lui intim ca "editorul ziarului Times adesea masluieste criticile mele sau le suprima" (autorul acestei carti a avut exact aceeasi experienta cu exact acelasi editor al ziarului Times dupa 20 de ani, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, când acest editor continua sa perverteasca si sa suprime adevarul exact în aceeasi maniera pentru îndobitocirea marelui public). Dupa o luna Colonelul Repington n-a mai fost corespondentul ziarului Times.

Acum Lloyd George l-a destituit pe Generalul Robertson, care a facut o ultima încercare de a-si salva compatriotii cerând Generalului Pershing, comandantul american, pe care s-a dus sa-l vada la Paris, sa înlocuiasca trupele retrase din Europa cu trupe americane, la care si acesta a obiectat la trimiterea trupelor engleze în Palestina. Dupa demiterea Generalului Robertson si divortul dintre Colonelul Repington si Times, H.A. Gwynne, ultimul care mai îndraznea sa cârteasca, a publicat în The Morning Post articolul Colonelului Repington si drept urmare atât el cât si Repington au fost dati în judecata si amendati (reputatia lor era înca prea buna ca sa se îndrazneasca ceva mai drastic împotriva lor). La vremea aceea Times era deja total dominat de "putere", The Morning Post înca nu. Gwynne i-a relatat Colonelului Repington cum guvernul urmareste sa distruga si acest ziar (cum a si facut-o); dupa aceea a ramas un singur periodic în Anglia care nu era total aservit sionismului, The Truth, care însa în 1953 a fost si el adus la ordine schimbându-i-se proprietarul.

Henry Wilson raportase lui Lloyd George ca ofensiva germana va veni la mijlocul lui Aprilie 1918. La 7 Martie 1918 acesta a ordonat o campanie intensiva în Palestina. La 21 Martie 1918 întreaga armata germana a atacat în Franta caci nu mai avea adversar pe frontul rusesc. Celor 1.192.511 soldati englezi din Palestina li s-a ordonat sa revina imediat în Franta, unde trupele engleze suferisera "cea mai mare înfrângere din istoria armatei" (zice Colonelul Repington). În Iunie 1918 nemtii luasera 175.000 prizonieri englezi si 2.000 de tunuri. Daca dezastrul a fost mai putin total decât ar fi putut fi, acest lucru se datoreaza numai tenacitatii si patriotismului Generalului Robertson, care în ciuda abuzurilor, insultelor si sabotajului la care era supus, s-a straduit pâna în ultima clipa sa salveze vietile compatriotilor lui. Dupa aceea au început sa soseasca trupele americane. (Autorul a fost combatant si participant nemijlocit în aceste evenimente. Nu regreta sângele varsat si ranile suferite, caci suferintele de atunci si marile suferinte pe care le-a adus subiectul cartii lui în Europa de atunci încoace l-au determinat sa studieze acest subiect si sa scrie cartea de fata, în speranta ca ochii altora vor fi deschisi, cum au fost ai lui si astfel se va putea salva ceva - asa cum onestitatea Generalului Robertson a salvat ceva în primul razboi mondial).

Astfel s-a cucerit pamântul Palestinei, dar înca nu era nimic pe el, caci nu exista înca nici o formula care sa înlesneasca daruirea unei tari arabe de catre o putere europeana catre un trib mongoloid asiatic. Trebuiau amestecate mai multe natiuni: o "Liga a Natiunilor".

Continut (Contents)
Nume (names)
Camin (Home)
Veriga (Links)
Mai mult (More)