Capitolul 35:
Patria nationala
Timp de 10 ani s-a publicat minciuna ca sionistii aveau în Palestina doar un centru cultural iudaic, universitate, biblioteca, câteva ferme. Dar arabii niciodata n-au crezut minciuna care-a dus de nas restul lumii. Ei au vazut imediat cum li se aplica lor cu armamentul secolului 20 varsarea de sânge si holocaustul cerut de Iehova în scrierile levitilor din sec. 5 î. Hr. Au cautat sa se apere rasculându-se si protestând si sângele lor a fost varsat de atunci încoace fara întrerupere. Plângerile lor n-au fost ascultate. Leopold Amery, Secretar britanic pentru Colonii, s-a dus în Palestina în 1925 si le-a spus palestinienilor ca Anglia nu-si va schimba politica orice-ar fi. Autorul ridica întrebarea ce putere determina un guvern sa stabileasca o politica pe care apoi sa refuze s-o reexamineze sau s-o schimbe când conditiile o cer. Atât guvernul englez cât si guvernul american au refuzat sa dezvaluie cine le stabileste politica si cine nu le da voie s-o schimbe când popoarele lor o cer.
În timp ce Palestina începea sa se zvârcoleasca, politicienii de la Londra si Washington se felicitau de isprava lor si Lloyd George, desi era pe duca caci nu mai era util, înca se grabea sa linga cizmele stapânilor lui. La o conferinta publica se lauda: "La scoala unde am învatat eu se preda mai mult despre istoria evreilor decât despre istoria propriului meu popor". Dar si cei care l-au înlocuit au facut exact ca el. În 1935 Lord Balfour s-a dus la Tel Aviv sa-si vada opera, unde a facut un tur sub puternica paza militara si-a fost încântat de "receptia cordiala". În Siria însa, unde teroarea militara era mai putin eficace, a fost huiduit si-a fugit repede înapoi în Anglia sub puternica escorta militara. Caci de-acum arabii începusera sa vada tragicul destin la care fusesera condamnati. Arabii, care cunosc Talmudul, cunosc Thora, cunosc secta levitilor si de-acum îi cunosteau si pe hazari, nu vindeau decât putin din pamântul lor si cautau sa se salveze de cotropirea sionista si sa-si apere avutul si vietile. Evident, nu puteau fi deposedati total decât de o forta militara superioara.
La început marile puteri n-au recunoscut pe fata ca vor face asta. Churchill a cerut în 1922 sa li se permita arabilor drepturi politice în propria lor tara (alegeri), dar Chaim Weizmann a interzis aceasta si apoi s-a plâns ca arabii cred "celor care rastalmacesc scopurile sionistilor", când chiar el le refuza drepturi civile în propria lor tara. Desi guvernul britanic sub calcâiul lui Chaim Weizmann refuza sa-si revizuiasca politica, ca sa astupe gura lumii a trimis din nou observatori; acestia, comisia Shaw si comisia Simpson, au raportat veridic la fel ca si comisiile dinaintea lor si Chaim Weizmann s-a plâns ca rapoartele lor sunt "dusmanoase". Lloyd George a-nceput pe fata sa dezaprobe confiscarile averilor palestinienilor de catre sionisti, la care Chaim Weizmann a raspuns ca "evreii, care au suferit atâta [probabil din partea lui Iehova, caci n-a explicat la ce suferinte se referea; asta era în 1925, când înca nu se inventase gogorita 'holocaustului'] .. nu vor face ca arabii sa sufere la mâna lor". Dupa aceasta declaratie a început persecutia arabilor si mai abitir. Dar lui Chaim Weizmann nu-i pasa de ce zic arabii; scopul lui era sa tina guvernul englez si american strâns în pumnul lui si acestea sa-i execute ordinele. Dusmanii lui nu erau atât arabii cât evreii nesionisti militanti. Acestia nu doreau o Palestina scaldata în sângele arabilor dezmosteniti dar doreau un monument cultural al iudaismului si aceasta a fost slabiciunea care i-a dat câstig de cauza lui Weizmann. Caci mandatul britanic cerea ca "toti evreii sa colaboreze la instaurarea patriei nationale evreiesti". Cum mase largi de evrei se opuneau faptelor sionistilor în Palestina, Chaim Weizmann s-a concentrat în urmatorii 8 ani sa-i neutralizeze pe acestia. În acest scop a inventat termenul de "ne-sionist". Evreii din Anglia l-au înteles si l-au evitat, dar cei din America au cazut în capcana si în 1928 s-a anuntat crearea unui grup "nesionist" care-l va ajuta pe Weizmann sa "construiasca Palestina". In 1929 Weizmann a instaurat "Agentia Evreiasca Largita" care chipurile includea toti evreii, caci includea oarecari "nesionisti". Arabii au recunoscut imediat pericolul momentului în care aceasta agentie va deveni guvernul Palestinei si si-au intensificat lupta. Pâna si guvernul britanic a trebuit sa recunoasca în 1930 ca mandatul era un fiasco si actul Passfield ordona sa se suspende imigratia sionista si sa se controleze autoritatea Agentiei Evreiesti. Dar Chaim Weizmann l-a chemat imediat pe primul ministru britanic Ramsay Macdonald la el si acesta a revocat actul Passfield si a întrebat cu umilinta cine doreste Chaim Weizmann sa fie numit comisionarul britanic al Palestinei.
Nimeni, zice autorul, nu poate spune cu ce erau santajati acesti politicieni, de ce se temeau de erau asa de servili si supusi lui Chaim Weizmann. Memoriile lor nu dezvaluie; dar atât politicienii englezi cât si cei americani din 1930 încoace s-au supus ordinelor unuia ca Chaim Weizmann cu cea mai mare umilinta imediat fara sa crâcneasca, aratând ca-l considerau reprezentant al unei puteri de care se temeau mai mult decât de moarte.
Între timp în Palestina, în 10 ani populatia evreiasca a crescut cu mai putin de 100.000; în 1927 mai multi evrei au parasit Palestina decât au venit acolo; exodul evreilor din Palestina a continuat în 1929-32. Daca ar fi fost lasati în pace, evreii nu s-ar fi dus acolo si arabii si-ar fi recâstigat patria. Dar n-au fost lasati în pace. Caci acum au aparut Roosevelt în America si Hitler în Germania.
Continut (Contents)
Nume (names)
Camin (Home)
Veriga (Links)
Mai mult (More)
|