Controversa Sionului

 

Capitolul 38:

 


Tãrisoara de departe

Balfour a murit în 1930, luându-si un duios ramas bun de la Dr. Weizmann pe patul de moarte si lasând în Palestina razmerita si distrugere si moarte cu care guvernatorii britanici nu mai stiau ce sa faca; arabii se opuneau la jaful la care erau supusi si când mandatarii britanici încercau sa faca dreptate, primeau ordine de la Londra sa faca strâmbatate. Li se ordona sa oprime pe cei pe care-ar fi trebuit sa-i protejeze si sa-i favorizeze pe invadatorii din Rusia. Coruptia care domneste în guvernul britanic de la Balfour încoace face posibil acest lucru; daca pâna acum traditia civilizatiei occidentale a fost ca forta civila e deasupra celei militare, în Palestina forta suprema a fost o armata pusa la dispozitia unor interese straine de tara si de locuitorii ei, a unor dusmani ai locuitorilor tarii.

Prim Ministru britanic în anii 1930 era Ramsay Macdonald si fiul lui, Malcolm Macdonald, era Secretar al Coloniilor. Dupa atâtea pierderi din rândurile soldatilor britanici în razmeritele din Palestina, Ramsay Macdonald a anuntat ca va suspenda imigratia sionista, va reglementa cumparaturile de pamânt palestinian si va pedepsi pe toti cei vinovati de rascoala si distrugeri. Imediat au început atacurile împotriva lui la Londra. Dr. Weizmann cu trei asociati de-ai lui l-au vizitat acuzându-l ca nu recunoaste "implicatiile morale ale promisiunilor facute evreilor" (cuvintele lui Weizmann). Politicienii britanici, americani si sudafricani au început o campanie furioasa împotriva lui. Intimidat, a convocat un comitet special pentru problema Palestinei, din care faceau parte fiul lui, un ministru socialist, Arthur Henderson, Dr. Weizmann si 6 sionisti de frunte - si, bineînteles, nici un palestinian. Dr. Weizmann a atacat cu violenta ideea de a pedepsi razmeritele si distrugerile indiferent cine e autorul, sustinând ca bineînteles numai arabii pot fi pasibili de pedeapsa, fiindca numai ei pot fi vinovati. Ramsay Macdonald a capitulat si în 1934-35 imigratia hazarilor din Rusia în Palestina a înregistrat cifre record. Satisfacut, Dr. Weizmann a întreprins un tur în Africa de Sud, Turcia, Franta, Italia, Belgia si alte tari; în Franta s-a gasit în deplin acord cu coreligionarul sau Léon Blum, si-a fost multumit de Aristide Briand, ministrul de externe francez, desi acesta "era cam încetosat si nu prea stia ce se întâmpla" (asa-i descria Dr. Weizmann pe toti cei care executau ordinele lui). Pe Mussolini l-a vizitat de trei ori. În discursurile lui, Chaim Weizmann insista asupra "responsabilitatii" pe care o are lumea civilizata de a goli Palestina de arabi pentru el. Cu toate acestea arabii se cramponau de patria lor si daca n-ar fi fost cel de-al doilea razboi mondial ar fi înca acolo.

În 1936 arabii se rasculau cu vehementa; britanicii refuzau sa le permita alegeri libere, caci Dr. Weizmann sustinea ca democratia nu permite alegeri libere în Palestina, dar cu din ce în ce mai putin succes de public. Succesorul lui Macdonald, primul ministru Baldwin, temporiza: a mai trimis o comisie "sa investigheze," - care comisie - ce surpriza! - a fost primita si instruita de nimeni altul decât Dr. Chaim Weizmann, care trecea ca fulgerul de la Londra la Ierusalim si înapoi si era la amândoua capetele firului în orice consultare. Astfel Dr. Weizmann dadea dispozitii guvernului britanic ce sa faca, comisiei ce sa raporteze si din nou guvernului britanic ce sa faca cu raportul primit. Si s-a repezit si pâna la New York ca sa dea instructiuni si acolo. Comisia a înaintat propunerea sa împarta Palestina în state separate; ceea ce însemna ca evreii vor avea un stat cu teritoriu separat smuls de la locuitorii Palestinei, care vor fi izgoniti de pe pamântul stramosilor lor. Asta înca nu îndraznise sa propuna nimeni. Si aici autorul gaseste admirabila viclenia asiatica a lui Chaim Weizmann; caci Weizmann a insistat asupra separarii Palestinei în parti distincte dar fara granite precise, caci Iehova în promisiunile lui catre leviti n-a indicat granite precise. Iata cuvintele lui Chaim Weizmann: "Arabii se tem ca le vom rapi întreaga Palestina. Orice-am zice noi despre garantarea drepturilor lor, ei sunt cuprinsi de teama si nu vor sa asculte de ratiune. Un stat evreiesc cu granite teritoriale stabilite si garantate international ar fi ceva final; depasirea acestor granite ar fi un act de razboi de care evreii nu s-ar face vinovati, nu numai din cauza implicatiilor morale, dar si din cauza ca toata lumea ar fi împotriva lor". Apoi, Dr. Weizmann mai sustinea si ca statul evreiesc ar fi un aliat în Palestina, un agent stabilizator în caz de razboi. Asa trebuia prezentata marelui public înarmarea hazarilor contra palestinienilor. În 1938 a propus secretarului britanic al coloniilor, Ormsby-Gore, sa se formeze o forta militara sionista de 40.000 de oameni. S-ar parea ca toti erau de acord sa faca razboi si se pregateau de pe-atunci. Apoi, dupa dezordinea care a urmat asasinarii lui von Rath, Chaim Weizmann a început sa agite despre felul în care Hitler persecuta evreii - celelalte peste 90 % din victime au fost total trecute sub tacere: "Daca un guvern are voie sa distruga o întreaga comunitate care nu e vinovata de nimic... asta e începutul anarhiei si distrugerea bazei civilizatiei," i-a spus Dr. Weizmann lui Anthony Eden, în timp ce evreii se înarmau ca sa distruga întreaga comunitate a arabilor din Palestina care nu erau vinovati de nimic. Evreii cereau sa fie înarmati de puterile occidentale în acest scop - si-au fost.

Astfel occidentul se pregatea de razboi: Roosevelt era gata, dar era tinut în culise pentru mai târziu; în Anglia însa ascensiunea lui Neville Chamberlain aducea complicatii. Când Chamberlain a acceptat ca Hitler sa invadeze Cehoslovacia, ziarele si opinia publica din Anglia ziceau ca astfel a salvat lumea de razboi. Autorul era la Praga si la Budapesta atunci si descrie senzatia pe care-a avut-o prin cuvintele lui Thomas Jefferson, care scrie: "Ma uit cu mila la majoritatea concetatenilor mei care, citind ziarele, traiesc si mor în credinta ca astfel au aflat ceva din ce s-a întâmplat în lume în viata lor". Autorul crede ca Chamberlain a gresit dar nu cu buna stiinta, caci generalii germani erau pregatiti sa-l debarce pe Hitler atunci. Ceea ce autorul îi reproseaza lui Chamberlain este ca a declarat ca dictatul de la München era justificat din punct de vedere moral. Dar sfârsitul lui Chamberlain s-a datorat faptului ca a încercat sa disocieze Anglia de aventura sionista din Palestina. Autorul crede ca a fost înlaturat din aceleasi motive ca Asquith în 1916.

Fragmentarea Palestinei s-a ventilat în 1938, an în care numarul victimelor arabe ajunsese la 1500; din nou s-a trimis o comisie sa investigheze, comisia Woodhead, care a raportat în Octombrie 1938 ca nu gaseste nici o solutie practica; în Noiembrie a fost asasinat von Rath si dezordinile legate de evrei care au avut loc în Germania au fost imediat folosite de sionisti ca sa intensifice distrugerea arabilor din Palestina. Atunci Chamberlain a facut ceva nemaiauzit - a convocat o conferinta la Londra unde pentru prima data din 1919 au fost admisi si arabii. Rezultatul a fost rezolutia britanica de a "stabili în decurs de 10 ani un stat palestinian independent" si "de a termina mandatul britanic". Atât arabii cât si imigrantii sionisti urmau sa guverneze acest stat, imigratia sionista trebuia sa nu depaseasca 75.000 pe an timp de 5 ani si pamânturile cumparate de la arabi trebuiau sa fie accesibile în parte si arabilor la revânzare, limitând deposedarea arabilor. Asta ar fi adus pace în Palestina dar n-ar fi creat statul Israel ca stat separat evreiesc. Atunci a intervenit Winston Churchill. El fusese boicotat în presa si avusese o eclipsa politica de 10 ani din cauza aceasta. Era deprimat si se considera un om sfârsit. În 1939 i-a scris lui Bernard Baruch: "Vine razboiul. Si noi si voi vom participa în razboi. Tu si-ai tai veti conduce lucrurile de-acolo, dar eu voi sta pe margine aici". Imediat dupa ce-a scris aceasta scrisoare, cariera politica a lui Churchill s-a redresat mult si (ca si în cazul lui Lloyd George în 1916) atitudinea lui fata de sionism a fost una din cauzele principale, daca studiem documentele. El fusese un suporter al sionismului în public în 1906, astfel încât un vorbitor sionist zicea ca ar fi o tradare ca evreii sa nu-l voteze. Dar în primul razboi mondial nici n-a prea aparut si Dr. Weizmann îl mentioneaza doar o singura data si nu ca "prieten". Apoi ca Secretar pentru Colonii i-a suparat pe sionisti, caci raportul lui, zice Dr. Weizmann, "reducea din puterea declaratiei Balfour", propunând ca în Palestina "Consiliul Legislativ sa aiba majoritatea membrilor alesi", ceea ce însemna alegeri libere în Palestina. Dar Dr. Weizmann interzicea alegerile libere în Palestina, caci asta ar fi însemnat ca arabii sa poata sa-si conduca propria tara. Timp de 10 ani, între 1929 si 1939, Churchill n-a fost "prietenul" sionistilor si a avut esec în cariera sa, pâna a fost "redescoperit" în 1939 ca un sustinator fervent al sionismului. Înca în Octombrie 1938 el vorbea de "a da... arabilor asigurari solemne... ca imigratia evreiasca anuala nu va depasi anumite limite timp de cel putin 10 ani". Curând dupa aceea el si Weizmann au cazut de acord în particular ca imigratia sa fie de milioane. Si dintr-o data Weizmann scrie cum "l-am întâlnit pe Dl. Winston Churchill care mi-a spus ca bineînteles ca va fi împotriva propunerii" de a permite arabilor sa aiba acces la guvernul propriei lor tari, asa cum chiar Churchill propusese cu 17 ani în urma. În ziua când urma sa aiba loc dezbaterile în parlament, Weizmann a prânzit cu Churchill care i-a citit discursul ce urma sa-l tina în parlament si i l-a supus spre aprobare, întrebându-l (scrie Dr. Weizmann) ce altceva sa mai adauge sau schimbe. Exact asa faceau si marile ziare Times si Manchester Guardian cu editorialele lor. În America si în toata lumea Churchill era admirat pentru discursurile lui, pe care chipurile "le redacta singur".

Totusi propunerea lui Chamberlain a câstigat cu 268 voturi contra 179, dar politicienii englezi au început sa raspunda la presiunile sioniste si 110 sau abtinut de la vot. Asa a început sa fie rasturnat Chamberlain, membrii partidului sau abandonându-l, în timp ce partidul care era în opozitie avea sionismul ca principal scop. "Socialistii" din opozitie uitasera demult de "suferintele clasei muncitoare", de cei "exploatati" si se preocupau acum doar de victoria invadatorilor din Palestina: Herbert Morrison, conducator socialist, îl ataca pe Malcolm Macdonald care ca "fost socialist" decazuse si nu sustinea agresiunea sionista din Palestina; caci a fi socialist de-acum însemna a-i izgoni pe palestinieni din tara lor.

În acest moment a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, în care Roosevelt "se dedicase în public si în particular" sa sprijine sionismul (zice Harry Hopkins), iar în Anglia Chamberlain era pe cale de-a fi înlocuit cu Churchill, foarte iubit de publicul care nu stia ca Dr. Weizmann îi spunea ce sa faca.

Continut (Contents)
Nume (names)
Camin (Home)
Veriga (Links)
Mai mult (More)