Sionul se înarmeaza

Sase ani a durat acest razboi care, vorba lui Wilson, "avea cauze obscure". Popoarele care-au sângerat din cauza lui nu vedeau nici o deosebire între comunism si nazism. Când s-a rupt alianta dintre aceste doua forme de "revolutie" si-au devenit inamice, conducatorii sionisti ca atotputernicul Brandeis din America erau în fond de acord cu Hitler desi de cealalta parte a frontului: atât ei cât si Hitler vroiau sa-i desparta pe evrei de restul omenirii, sa-i faca o rasa aparte. Brandeis a decretat: "Nici un evreu nu are voie sa traiasca în Germania". Churchill cerea ca "trei sau patru milioane de evrei" sa fie transplantati în Palestina. Rusia bolsevica, desi facea de forma propaganda antisionista, a furnizat evreii care-au fost transplantati în Palestina. La sfârsitul macelului s-au vazut rezultatele si scopurile, care fusesera ascunse: revolutia mondiala (bolsevismul) a avansat cu ajutorul occidentului pâna în mijlocul Europei; sionismul a fost înarmat ca sa ocupe si stapâneasca Palestina cu forta; si guvernul mondial, pentru instaurarea caruia lucreaza atât sionismul cât si bolsevismul, fusese din nou nascut, de data asta la New York. Dupa cel de-al doilea razboi mondial a aparut clar în viata internationala conturul planului descris de Weishaupt si de Protocoalele Sionului.

Cum trupele britanice n-au expulzat palestinienii din propria lor tara cu forta armelor, sionistii au obtinut acum armele ca s-o faca ei însisi. Fara stirea maselor de 33 de ani Dr. Weizmann dadea ordine guvernelor din Anglia si America, desigur nu ca persoana particulara ci ca reprezentant al fortei pe care Dr. Kastein o numeste "internationala evreiasca" si Neville Chamberlain o numeste "evreimea internationala". Acum a aparut în cabinetul lui Churchill care ca sef al marinei ar fi trebuit sa se ocupe de flota de razboi, dar în loc de aceasta el si Weizmann s-au ocupat de Palestina: "trebuie sa instauram un stat de 3 sau 4 milioane de evrei în Palestina" a zis Weizmann si Churchill i-a raspuns: "Sunt întru totul de acord" - dupa ce cu un an în urma daduse asigurari solemne arabilor ca imigratia evreilor în Palestina va fi limitata. Nici macar în 1956 nu erau mai mult de 1.600.000 evrei în Palestina. Din cauza invaziei lor varsarea de sânge si suferinta nu se mai termina în Palestina; dublarea numarului lor va duce la dublarea masacrelor si suferintelor si Churchill stia aceasta. De ce trata Weizmann cu Churchill, care era seful amiralitatii si n-avea jurisdictie peste Palestina? Probabil stia ca Churchill va fi facut prim ministru. Apoi Weizmann a aparut în America si l-a instruit pe Roosevelt care arata "interes" dar înca nu s-a declarat pe fata fiind înainte de alegeri. Weizmann s-a întors în Anglia unde Churchill a devenit prim ministru în locul lui Chamberlain. Unde în 1916 Weizmann ceruse armata britanica ca sa cucereasca Palestina, acum el cerea armament de la Churchill, care, dupa cum scrie chiar el însusi în memoriile sale, timp de 5 luni de zile, pâna la urmatoarea întrevedere cu Weizmann, s-a straduit sa deturneze armamentul destinat trupelor engleze catre sionistii din Palestina.

Churchill a devenit prim ministru în 1940 când s-a prabusit Franta, la 10 Mai. La 23 Mai i-a dat ordin Lordului Lloyd, Secretar pentru Colonii, sa retraga armata britanica din Palestina si "sa înarmeze pe evreii de acolo si sa-i organizeze pentru lupta de aparare cât mai curând posibil". A repetat acest ordin la 29 Mai si la 2 Iunie; la 6 Iunie se plângea ca armata, în special Lordul Lloyd, facea greutati: "eu doream sa înarmez pe colonistii evrei; el era un anti-sionist convins si un pro-arab," scrie Churchill. Churchill nu mai avea ochi pentru interesele Angliei; el vedea totul numai ca pro-sionism sau anti-sionism. Continua sa preseze pentru înarmarea colonistilor din Palestina, acuzând politica sa proprie din 1922 (fara s-o recunoasca) si zicând ca daca evreii ar fi înarmati bine de tot trupele britanice ar putea reveni sa apere Anglia, "caci nu exista nici un pericol ca evreii vor ataca pe arabi", zicea el. Refuza sa-l lase pe Secretarul pentru Colonii sa-si prezinte raportul în Parlament sau sa-l faca public, pe motiv ca "nu se poate în nici un caz asocia cu raspunsul [continut în raport]". In timp ce Churchill deturna armele englezesti pentru colonistii sionisti, trupele engleze salvate din Franta erau dezarmate. Chiar Churchill scrie ca aveau doar 500 de tunuri si 200 de tancuri, vechi si noi; dupa luni de zile înca cerea de la Roosevelt 250.000 de pusti caci englezii n-aveau. Autorul acestei carti cutreiera satele personal ca sa dezgroape pistoale si orice fel de arme pentru front. În timpul acesta Churchill declama la radio ca daca inamicul invadeaza Anglia vor lupta cu totii pe plaja si pe strada dar convingea doar pe cei naivi si ignoranti, caci autorul stia bine ca cine nu are nici macar pusti nu poate lupta împotriva tancurilor.

Dar când Weizmann l-a vizitat din nou pe Churchill în August 1940, nu mai era pericol sa fie Anglia invadata si Weizmann avea pregatit planul unei armate sioniste de 50.000 de soldati. În Septembrie avea un plan detailat de 5 puncte cum sa se înarmeze aceasta armata sionista din Palestina. Lordul Lloyd, ca si William Robertson în primul razboi mondial, a încercat sa-si faca datoria fata de tara, opunându-se si a patit ca toti oamenii integri ai secolului nostru: a murit în anul urmator, la numai 62 de ani. Dar au mai fost oameni integri în armata. Caci Chaim Weizmann se plângea ca desi Churchill facea tot ce-i spunea, "au trecut exact patru ani pâna când s-a format oficial Brigada Evreiasca în Septembrie 1944", din cauza "expertilor" (cuvântul îi apartine). La fel se plânge Churchill în Iulie 1940, chiar când a început atacul împotriva Angliei: "Am vrut sa-i înarmez pe evreii din Tel-Aviv... am întâmpinat rezistenta".

Weizmann s-a dus în primavara lui 1941 în America, ca sa termine cu "rezistenta" asta, unde-a spus ca el sprijina "efortul britanic în razboi" ca chimist al isoprenului. Altii nu puteau trece Atlanticul pe timp de în razboi; el fiind Chaim Weizmann n-a avut nici o dificultate. În America rabinul Stephen Wise îl instruia pe presedintele Roosevelt ce sa faca. Zice rabinul Wise: "La 13 Mai 1941 am gasit cu cale sa-i trimit presedintelui rapoarte de la o sursa din Palestina si sa-i scriu despre pericolul faptului ca evreii sunt neînarmati... Guvernul britanic trebuie sa fie facut sa înteleaga cât de mare ar fi socul si cât de mult i-ar dauna cauzei democratice, daca ar avea loc un masacru general pentru ca nu au fost înarmati cum trebuie evreii si n-a fost întarita apararea Palestinei cu tunuri, tancuri si avioane". Roosevelt a raspuns imediat într-o scrisoare ca este cu totul de acord, ca-l intereseaza profund Palestina, ca va da fortelor britanice materialele necesare pentru apararea evreilor din Palestina. Cu aceasta scrisoare în mâna rabinul Stephen Wise a aparut la Washington, si-a conferit cu functionarii înalti ai guvernului american, pe care i-a parasit cu convingerea ca, scrie el, "englezii vor fi facuti sa înteleaga ca armament adecvat (tunuri, tancuri, avioane) trebuie sa fie date alor nostri din Palestina"... Si datorita interventiilor D-lui Roosevelt, s-a renuntat în mare masura la ideea egalitatii [dintre evrei si arabi]". Aceasta "idee" era a administratorilor britanici din Palestina care sustineau ca trebuie sa se înarmeze la fel si evreii invadatori si si arabii bastinasi. Astfel se sincroniza "presiunea irezistibila asupra politicienilor" (vorba Protocoalelor Sionului); când se lasau greu unii, îi presau altii, toti manipulati ca niste marionete de Chaim Weizmann si fortele obscure care-i erau stapâne. Pe când a sosit Weizmann înapoi la Londra, rotile fusesera unse si, zice el, "conducatorii politici" îsi aratau "adevarata lor simpatie pentru aspiratiile noastre sioniste".

Si la Washinton, zice el, "totdeauna aveam de furca când vorbeau expertii de la Departamentul de Stat". Scrie Weizmann : "Seful Diviziei Orientale a Departamentului de Stat era un anti-sionist recunoscut si un pro-arab". Acestea sunt cuvintele lui Churchill: iata de unde învata politicienii care conduc popoarele vocabularul lor politic. Din 1942 Weizmann s-a mutat la Washington, care a devenit teatrul presiunilor politice; munca "stiintifica" care, chipurile, îl absorbise la Londra, s-a evaporat si nu i-a pus obstacole. Roosevelt a descoperit ca America avea urgenta nevoie de Chaim Weizmann ca expert în cauciucul sintetic. Ambasadorul american la Londra, John Winant, probabil stiind ceva, l-a "sfatuit din toate puterile" pe Weizmann ca în America "sa se dedice cât mai complet posibil stiintei", si-a murit în mod tragic la scurt timp dupa aceasta rugaminte. Dr. Weizmann scrie ca "de fapt, mi-am împartit timpul în mod egal între stiinta si sionism", dar autorul crede ca stiinta n-a prea avut parte de Dr. Weizmann în America. La plecare a "trecut" pe la primul ministru Churchill, pe unde "trecea" în mod obisnuit, care i-a spus: "Dupa razboi as vrea sa-l vad pe Ibn Saud stapân peste Orientul Mijlociu, cu conditia sa va satisfaca pe voi... Desigur c-am sa va ajut. Nu spune nimanui de ce vorbim acuma, dar poti sa-i spui lui Roosevelt. Eu si cu el putem face orice, numai sa vrem". (Dr. Weizmann a pus pe hârtie convorbirea de care nu trebuia sa spuna nimanui si i-a dat-o secretarului politic al sionismului cu ordinul s-o transmita urmatorului executiv sionist daca el ar pati ceva; si-a publicat-o apoi în cartea sa). Dar Churchill îsi facea iluzii când credea ca sionismul va rabda un sef arab în Orientul Mijlociu. De aceea lui Roosevelt Weizmann nu i-a spus ce-a zis Churchill, doar i-a cerut ca "numarul maxim de avioane si tancuri" sa fie trimise în Africa, unde sa fie la îndemâna evreilor din Palestina. Acum a început colaborarea lui strânsa cu Henry Morgenthau Jr. din cercul intim al lui Roosevelt. Nu întâmpina opozitie "la vârfurile statului", povesteste el, "caci acestea, în majoritatea lor, totdeauna ne-au înteles aspiratiile", dar "toate informatiile primite din Orientul Mijlociu la Washington erau împotriva noastra".

Timp de 40 de ani Chaim Weizmann lucrase din umbra, în secret, manipulând guvernele. S-a întâlnit din nou în secret cu Roosevelt si i-a transmis, nu ce-a zis Churchill, cum povesteste chiar el, ci un alt mesaj ca venind de la Churchill si anume ca "la sfârsitul razboiului alta va fi situatia Patriei Nationale Evreiesti"; apoi i-a descris ceea ce el zicea ca e planul lui Churchill, din care însa lipsea cu desavârsire Ibn Saud. În memoriile sale Weizmann spune ca Roosevelt s-a declarat total de acord, ceea ce însemna ca "patria nationala a evreilor" devenea "statul Israel", dar a introdus numele regelui Ibn Saud zicând ca exista o problema araba, la care Weizmann nu i-a pomenit ca si Churchill vorbise despre el (asa povesteste chiar Weizmann), ci i-a raspuns lui Roosevelt ca "nu putem lasa cauza noastra sa depinda de consimtamântul arabilor". Asta era exact invers de ce credea Churchill c-a stabilit cu el si însemna razboi împotriva arabilor în patria lor, cu sprijinul Americii. Roosevelt, zice Weizmann, "l-a asigurat de toata simpatia lui". Dar Roosevelt mentionase totusi "problema araba" si poate ca am fi aflat la ce se gândea daca n-ar fi murit doi ani mai târziu, imediat dupa ce s-a întâlnit cu regele Ibn Saud. Dar deja nu mai conta ce zicea el în 1943, caci armele, sub pretextul ca razboiul facea ravagii în Europa, erau livrate evreilor colonisti din Palestina; si Chaim Weizmann s-a reîntors la Londra.

Continut (Contents)
Nume (names)
Camin (Home)
Veriga (Links)
Mai mult (More)