Capitolul 45:
Sufletul evreiesc
Secolul acesta este "secolul evreiesc" si în primele 5 decenii sufletul evreilor a fost mult framântat; caci unde acum 150 de ani parea ca evreii au ajuns în fine sa traiasca în pace împreuna cu ceilalti oameni, aceste 5 decenii i-au transformat într-o masa de sovini care sunt din nou în captivitate si din nou, ca de fiecare data când au fost evreii "în robie", lanturile lor au fost faurite de rabinii si înteleptii lor. Evreii sunt din nou captivi sionismului si înregimentati sub dictatul principiului distrugerii. Întreaga istorie a secolului 20, cu razboaiele lui mondiale, este istoria sovinismului talmudic si-a razbunarii talmudice, care îsi are radacina în cartea Deuteronomul din Vechiul Testament.
În 1933 evreul Bernard J. Brown scria: "A avea constiinta ca esti evreu este cea mai joasa forma de sovinism, caci este singurul sovinism bazat pe premise false". Premisele sunt Talmudul si Thora: si anume, ca Dumnezeu a promis unui anumit trib stapânirea absoluta asupra tuturor celorlalti oameni care trebuie sa-i fie sclavi acestui trib; si ca vor avea parte de viata viitoare daca vor respecta cu strictete o "lege" care cere sacrificii de sânge si distrugerea si înrobirea oamenilor de alt neam care n-au aceasta "lege". Bernard Brown îl numeste "sovinism evreu"; autorul îl numeste sovinism sionist sau talmudic; si este de buna seama cel mai violent si brutal sovinism din câte exista. Felul în care a reusit sa transforme psihologia evreilor se vede din literatura lor din ultimele decenii. Cazul a doi evrei, tata si fiu, este ilustrativ: Henry Morgenthau a fost un distins evreu american care-a ajuns ambasador. A crescut în secolul trecut, era emancipat si era cum ar putea fi evreii azi daca nu i-ar orbi sovinismul talmudic. A spus: "Sionismul este cea mai fantastica eroare din istoria evreilor. Este un lucru rau din principiu si steril spiritual. Sionismul e tradare... este o propunere a evreilor din rasaritul Europei diseminata aici de evrei americani... care daca ar avea succes i-ar costa pe evreii americani tot ce-au câstigat în ceea ce priveste libertatea, egalitatea si fraternitatea. Refuz sa ma numesc sionist. Eu sunt american". Iar fiul lui, Henry Morgenthau Jr., a fost unul din fauritorii statului sionist (-eroarea- pe care--o deplângea tatal lui) si-a razbunarii talmudice celei mai fioroase în Europa. El a fost cel care-a faurit planul Morgenthau de razbunare talmudica si distrugere totala asa cum o prescrie Iehova levitilor, cum o prescriu Protocoalele Sionului si cum o cere literatura militant sovina talmudica în prezent si asa cum s-a facut la Deir Yasin si cum se face în Palestina. Generatiei lui Morgenthau tatal cu umanismul lui i se opune generatia lui Morgenthau fiul cu ura si distrugerea talmudica.
Pâna prin 1850 literatura evreiasca era ca orice alta literatura etnica, citita în acel grup etnic si în librarii se afla în proportia în care sunt evreii în restul populatiei. Subiectele scriitorilor evrei nu erau "evreiesti" ci erau generale; si evitau în general blasfemia, razmerita, obscenitatea si calomnia. Dar pe la mijlocul acestui secol se vede o mare schimbare care se reflecta si în alinierea evreilor la cel mai feroce sovinism: cartile sunt scrise având drept subiect în mod special "evreismul" în asa fel încât exprima cel mai acerb sovinism talmudic. Schimbarea a avut loc treptat si cum legile au fost ajustate concomitent ca sa slujeasca acestui sovinism acerb, orice observatie sau comentariu sunt pedepsite ca fiind crime de "antisemitism".
Schimbarea aceasta, de la sentimentul pe care-l aveau evreii ca sunt ca orice alti oameni cu care pot trai alaturi, la sentimentul ca ei sunt o rasa total superioara care are datoria sa urasca, sa dispretuiasca si sa dauneze celorlalti oameni, a început prin 1895, când a aparut cartea lui Max Nordau Degenerescenta, urmata apoi de o avalansa de carti similare scrise în acelasi spirit, pe care "liberalii", "intelighentia progresista", le apreciaza cu ardoare. Max Nordau era mâna dreapta a lui Herzl si ca si Herzl un mare militant al sionismului talmudic. În cartea lui le spune goimilor ca sunt cu totii degenerati; evreii însa nu, caci singura forma de degenerescenta la evrei, dupa Max Nordau, este de a nu fi acerb sionist sau revolutionar bolsevic. Un exemplu de ce fel de carti formeaza oceanul de literatura sovinist-talmudica care a inundat si a înlocuit literatura occidentala este Germania trebuie sa piara, de Theodore N. Kaufmann. aparuta la New York în 1941, pe vremea aliantei dintre Hitler si Stalin, în care Kaufmann cere exterminarea poporului german dupa cum o prescrie Thora-Talmudul: dupa încetarea razboiului toti barbatii germani sub 60 de ani si femeile sub 45 sa fie sterilizati chirurgical, apoi teritoriul Germaniei sa fie împartit si donat celorlalte tari astfel încât Germania sa dispara de pe fata pamântului si în circa 50 de ani sa nu mai existe nici un singur neamt în viata. Autorul crede ca nici în timpul primului razboi mondial si nici în nici un alt an de la inventia tiparului încoace nimeni n-ar fi publicat o astfel de carte; acum în 1941 aceasta carte plina de doctrina talmudica a distrugerii a aparut cu mari laude din partea celor mai importante ziare din America (bineînteles, proprietarii lor sunt evrei): The New York Times scrie ca Germania trebuie sa piara este "un plan de pace permanenta între natiuni civilizate" si The Washington Post scrie ca este "o teorie plina de inspiratie, prezentata în mod interesant".
Cartea lui Kaufmann contine sentimentul calauzitor de razbunare talmudica în forma cea mai explicita si pura, dar toata literatura contine acest sentiment în diverse forme, în care ura este îndreptata uneori împotriva arabilor, alteori împotriva britanicilor, asa cum fusese îndreptata în trecut împotriva spaniolilor, rusilor, polonezilor, si-a altora - n-are a face cine; caci aceasta ura este expresia pura a învataturii talmudului unde tot ce nu este iudaic este obiect de ura si devine inamic prin simplul fapt de a fi, caci legea levitica prescrie aceasta ura împotriva tuturor din afara tribului lui Levi. Împotriva acestei uri levitice-talmudice se pronuntasera Brown în 1933, rabinul Elmer Berger în anii 1940, Alfred Lilienthal în anii 1950; caci toti scriitorii evrei [si literatura contemporana este azi monopolizata de ei] încep prin analiza psihologica a sufletului evreiesc si sfârsesc cu expresii de ura si dispret împotriva altor oameni. Scrie Arthur Koestler: "Cel mai uimitor fapt este ca legenda despre 'neamul ales' pare sa fie crezuta ca o litera de lege de catre evreii traditionalisti. Ei sunt cei care protesteaza împotriva deosebirilor de rasa ca tot ei sa afirme în aceeasi secunda ca ei sunt o rasa superioara datorita pactului special dintre Iacob si Dumnezeu". Asa observa Koestler si apoi remarca efectul asupra propriei lui stari sufletesti: "cu cât aflam mai multe despre iudaism cu atât deveneam mai disperat si mai fervent sionist". Aceasta întorsatura psihologica complicata se vede în felul în care dupa ce se plânge pe 200 de pagini ca evreii au fost persecutati si izgoniti din Europa, ajunge la concluzia ca palestinienii (care nu sunt vinovati cu nimic de nimic din ce s-ar fi putut întâmpla în Europa) trebuie sa sufere: iata cum descrie o familie de palestinieni persecutati si izgoniti spre pieirea lor de catre sionisti: "Batrâna paseste înainte, ducând magarul de frâu, pe care sede batrânul ei sot... gândindu-se cu un aer solemn cum a pierdut ocazia sa-si violeze ultima nepotica". Implicatia este: e drept sa fie persecutati si izgoniti astfel de indivizi dezgustatori, care-si violeaza fiicele si fiicele copiilor lor. Când evreii se plâng ca sunt persecutati, ei sunt curati si onorabili dar persecutati de brute: când ei persecuta, ei din nou sunt curati si onorabili, pentru ca ei persecuta brutele - asa scrie literatura aceasta. Ilustrativ este si Ben Hecht, cel care-a scris ca Hristos trebuia facut carne tocata - o expresie pe care cu 100 de ani în urma editurile n-ar fi publicat-o. "Patruzeci de ani am trait în America", scrie Ben Hecht, "si n-am întâlnit niciodata antisemitismul si nu m-am gândit nici macar pe departe la el"; de aceea, zice el, nu vrea sa plece nicaieri din America; si dupa aceea spune ca de câte ori aude de asasinarea unui soldat britanic în Palestina "evreii din America sarbatoresc în inima lor". Ei n-au întâlnit antisemitism si ura; dar ura spontana pentru altii e vie în ei.
Alta carte care n-ar fi fost publicata acum 100 de ani e Cautarea de Meyer Levine, o carte care ilustreaza de ce-i era teama lui Sylvain Lévi când avertiza împotriva "tendintelor explozive" ale evreilor ashkenazi din rasarit. Lévine, nascut în America din parinti evrei din rasaritul Europei si crescut în ura pentru rusi si polonezi, uraste si America si s-a angajat în agitatie bolsevica la Chicago. În cartea lui povesteste cum toata viata încerca rând pe rând sa scape de "evreime" si apoi sa se scufunde din nou în "evreime". El explica cum a crescut aceasta perversitate mistica obligatorie a sentimentului hazarilor din Asia ca ei sunt "neamul ales" de Iehova în Palestina acum mii de ani. "Toti evreii de peste tot", zice el, se întreaba tot timpul, ca si el: "ce sunt eu? si ce caut aici?" Apoi descrie cazul Leopold-Loeb din Chicago: doi tineri evrei bogati din Chicago au mutilat si ucis un copilas, tot evreu, zicând: "Cred ca sub oroarea reala pe care-o inspira cazul, oroarea la ideea ca fiinte omenesti ascund în ele impulsuri la crima dincolo de impulsurile simple cauzate de lascivitate si lacomie si ura, sub aceasta oroare zace un sentiment ascuns de mândrie pentru acesti doi tineri sclipitori, de simpatie pentru ei care au fost dominati de curiozitatea lor intelectuala, mândrie ca acest nou fel de criminalitate, chiar aceasta noua treapta a fost inventata tot de evrei. Într-un amestec de confuzie si uimire si cu acea cautare mondena 'de experiente noi', simteam cum îi înteleg, simteam cum eu, în special, fiind un tânar intelectual evreu, eram înrudit cu ei". In alt loc descrie cum el, care nu era nici muncitor si n-avea nimic de-a face cu uzinele metalurgice ci era "voluntar" (adica agitator) printre grevistii de-acolo, fiind de fata la o confruntare cu politia la care au fost victime de ambele parti (el "fugise, ca toti ceilalti" când a-nceput sa fie periculos), a organizat împreuna cu alti "voluntari" (citeste: agitatori) o adunare dupa confruntare la care a aratat diapozitive luate la fata locului unde a înlocuit descrierea reala cu alte descrieri inventate de el astfel încât sa incite cât mai mult la violenta. Apoi descrie valul de ura din masa de ascultatori si zice: "am simtit atunci adevaratul sens al pericolului puterii, am simtit cum cu câteva cuvinte puteam sa dezlantui violenta... Daca alteori ma simteam exclus fiind strain, artist si evreu, acum simteam ca exista actiunea universala... am simtit ca poate unul din motivele pentru care evreul este reformist social este nevoia lui de-a se contopi în aceste miscari în care sa-si înece propriile probleme". Asta aminteste de remarca lui Maurice Samuel din 1924: "Noi evreii suntem distrugatorii si vom ramâne distrugatorii pe veci". Numai atâtând "gloata" se simte Levine, "strainul", "inclus" si simte ca "problemele lui" au fost rezolvate. Atâtarea "gloatei" este unul din subiectele principale ale Protocoalelor Sionului din 1905. Când avea el 20 de ani, scrie Levine, "sionismul nu era prea raspândit printre evreii din America si în 1925 când cei tineri se lasau antrenati la adunari sioniste auzeau acolo o engleza cu puternic accent rusesc sau se vorbea idis. Pe familia mea n-o interesa miscarea deloc". Ca si la Morgenthau, schimbarea s-a facut în decurs de-o generatie: parintii lui Levine imigrasera dintr-o tara unde chipurile fusesera "persecutati" si erau multumiti sa prospere în noua tara. Fiul însa nu. Curând era în Palestina unde-i ura pe palestinieni, de care nici nu auzise înainte în viata lui. Povesteste ca o gluma buna cum un palestinian a venit însetat peste câmp si-a cerut umil voie sa bea apa. Levine si prietenii lui i-au aratat un butoi din care arabul a baut cu recunostinta, în râsetele lor, caci era butoiul din care beau caii. Dupa 10 ani era în Germania si lua parte la razbunarea talmudica. Era corespondentul unui ziar american si împreuna cu un alt corespondent evreu cutreiera înarmat Germania într-un Jeep jefuind si distrugând dupa pofta inimii. Levine povesteste cum rabdarea cu care nemtoaicele se supuneau "cuceritorilor" îl incitau pe el si prietenul lui sa le violeze, caci "uneori ura se ridica la asa înaltimi încât simteam absoluta nevoie sa facem acte de violenta". A discutat cu prietenul lui conditiile ideale pentru aceste acte în care "trebuie sa le arunci jos si sa le sfâsii" si în cele din urma cei doi au gasit "conditiile ideale", o biata fata singura pe care zice el c-ar fi crutat-o în cele din urma probabil din cauza ca prezenta celuilalt l-a deranjat.
Meyer Levine îsi începe astfel cartea în 1950: "Aceasta este o carte despre ce înseamna sa fii evreu". Numeroasele carti ca a lui sunt probabil unul din motivele pentru care se aud voci (rareori) dintre evrei care protesteaza împotriva degenerarii sufletului evreiesc de la 1900 încoace sub presiunea sovinismului talmudic. Cartea lui Levine începe întrebând ce-nseamna sa fii evreu dar nu pare sa gaseasca raspunsul nici pe ultima pagina; autorul spera ca nu pasajele despre violul unei fete înspaimântate din Germania si jaful cu arma în mâna constituie raspunsul. Sute de carti s-au publicat si se publica pe aceeasi tema si nicaieri nu e scris în nici una ca a fi evreu înseamna a fi om între oameni, în acest secol.
Proliferarea acestei literaturi pline de ura si de sovinism de tipul cartilor descrise mai sus si suprimarea oricarei critici sau obiectiuni la valul acesta de ura pe motive ca orice obiectiune este "antisemitism", transforma secolul 20 în secolul sovinismului si imperialismului talmudic. Acum 100 de ani Wilhelm Marr a descris profetic si exact ce se întâmpla în 1950. Marr a fost un revolutionar de la 1848, lucrând pentru societatile secrete conduse de evrei (dupa cum descrie Disraeli) si scrierile lui din vremea aceea sunt talmudice (desi el nu era evreu): sunt violent anti-crestine, atee si anarhiste. Marr seamana cu Bakunin si ca si acesta a vazut mai târziu cine-l conducea si-n 1879 a scris: "Imperiul evreilor va veni neaparat...evreii trebuie sa fie stapânii lumii... vai de cei învinsi!... Sunt absolut sigur ca nu vor trece 4 generatii si toate functiile în stat, inclusiv cea mai înalta, vor fi în mâna evreilor... Azi numai Rusia din toate statele europene se mai opune la recunoasterea oficiala a invadatorilor straini. Rusia e ultimul bastion si împotriva ei dau evreii ultimul asediu. Judecând dupa evolutia lucrurilor, va cadea în cele din urma... În acest vast imperiu... iudaismul va fi pârghia care va dezradacina vechea Europa odata pentru totdeauna de pe fundatiile ei. Intriga evreiasca va crea în Rusia o revolutie cum nu s-a mai vazut... Azi iudaismul în Rusia înca se teme sa nu fie expulzat. Dar dupa ce-a darâmat Rusia iudaismul nu va mai avea de ce sa se teama. Când evreii vor fi pus mâna pe guvern în Rusia... vor trece la distrugerea structurii societatii din Europa occidentala. Peste 100 sau 150 de ani va bate ceasul distrugerii Europei". Profetia lui a fost în mare masura îndeplinita.
Sufletul evreiesc a fost luat din nou prizonier în captivitatea sovinismului talmudic, pentru a-l pregati pentru aceasta ora a distrugerii. În 1956 George Sokolsky, cunoscut scriitor evreu din New York, remarca: "mai demult în interiorul evreimii din toata lumea era multa opozitie la sionism dar cu timpul a pierit si acolo unde mai exista e pe ascuns de teama; în Statele Unite aproape nu este deloc opozitie pentru Israel printre evrei". Daca totusi se mai ridica voci de protest (ca a lui Ieremia din Biblie) ele vin tot de la evrei aproape totdeauna; nu pentru ca scriitorii ne-evrei ar fi mai putin informati, clarvazatori sau curajosi, ci pentru ca regula e ca obiectiuni din partea evreilor se pot permite în anumite limite, caci vin tot de la "de-ai nostri", dar nu sunt tolerate din partea altora. Din 1956 nu se permit obiectiuni împotriva Israelului în presa americana. Masacrele pe care le sufera arabii sunt numite "represiuni" sau "pedepse". Masacre ca cel de la Deir Yasin, asasinarea grupurilor de femei si copiii mici, macelarirea si maltratarea populatiei palestiniene neînarmate este privita în tacere fara un cuvânt din partea statului, guvernului, presei americane. Dimpotriva, candidatii la alegeri se întrec în a promite mai mult armament pentru Israel pentru mai sângeroase masacre. La 11 Septembrie 1956, 2000 de evrei ortodocsi au venit la Union Square din New York sa protesteze împotriva oprimarii religioase din Israel, cu lozinci împotriva lui Ben Gurion, pe-atunci prim ministru în Israel, dar nimeni n-a pomenit de masacrarea arabilor palestinieni, care nu interesau pe nimeni; ce interesa era ca Ben Gurion nu respecta ritualul. În aceeasi zi guvernul lui Ben Gurion reprima o adunare a unui grup de evrei din Israel în decursul careia un manifestant a fost ucis; în ziarele americane mortul a fost descris ca "un extremist religios".
Din cauza ca ne-evreii nu pot sa ridice obiectiuni, autorul nu poate cita decât autori evrei. Frank Chodorov scria la 10 Martie 1956 în Human Events ca criza din Orientul Mijlociu "nu implica de fapt guvernul Israelului ci evreii din America... Cu certitudine multi americani buni si leali de credinta iudaica ar dori o confruntare, nu numai ca sa-si arate lealitatea fata de tara în care se gasesc si aversiunea fata de sionismul mondial, ci si ca sa scape de strânsoarea în care-i tine sionismul". La 10 Septembrie 1955 Alfred Lilienthal facea tot în acel ziar apelul disperat pe care-l facuse James Forrestal cu 8 ani în urma, sa lase afara din propaganda electorala conflictul israelo-arab din Palestina. Acel ziar are buna reputatie în Washington dar are un numar mic de cititori; ziarele mari nu tolereaza astfel de pareri.
Si alti evrei au avut obiectiuni si temeri. În 1933 Bernard J. Brown scria: "N-a mai fost în istoria omenirii nici un alt grup de oameni care sa se fi încurcat în asa de multe erori si sa fi refuzat sa deschida ochii asupra adevarului cum au facut-o ai nostri în ultimele 300 de ani" (adica în perioada în care "evreii" hazari ashkenazi din rasarit au triumfat cu talmudismul lor asupra evreilor care erau în curs de asimilare). În 1951 rabinul Elmer Berger scria: "Daca americanii de credinta iudaica si multi americani de alte credinte care au fost indusi în eroare ca sa sprijine sionismul nu se vor întoarce la adevaruri de baza atât din viata americana cât si din religia iudaica atunci ne îndreptam înspre ceva ce va fi ca o catastrofa". Paul Hutchinson, redactor la magazinul crestin The Christian Century, a scris prefata la cartea rabinului Berger si în prefata a scris: "Pretentia ca evreii americani au dreptul sa refuze sa se amestece cu restul americanilor duce la o criza care poate avea consecinte deplorabile. E evident ca de câte ori Israelul are necazuri (si politica Israelului, mai ales cu privire la economie si imigrare, pare ca are drept scop sa creeze numai necazuri) evreii din America trebuie sa intervina si sa oblige guvernul american sa rezolve problemele. Conducatorii sionismului nu s-au dat înapoi de la santajul politic (Hutchinson a scris asta înainte ca Truman sa fi dezvaluit ca exact asa faceau). Un timp ei vor putea face asta din cauza sistemului nostru electoral... dar New York nu e America si daca santajul acesta continua s-ar putea sa aiba loc o explozie". Dar ar fi o greseala daca ne-am închipui ca aceste avertismente se refera la o catastrofa în care ar suferi evreii, care si-au facut-o cu mâna lor; cum a fost de fiecare data în istoria omenirii, catastrofa va fi generala si evreii vor suferi doar în proportia în care printre ceilalti oameni exista si locuitori evrei de rând. Evreii vor suferi în acest macel general asa cum au suferit de fiecare data, proportional cu numarul lor; suferinta lor va fi cum a fost totdeauna, cam 1 % din suferinta totala; în ciuda legendelor care au înlocuit istoria si care sunt repetate la infinit în presa si în toata viata publica despre "holocaustul" special care chipurile i-ar fi lovit numai pe ei, cu pretinsele lor 6 milioane de victime; dar din nou propaganda si minciuna vor înlocui istoria si din nou se va spune si scrie ca "pe evrei i-a lovit catastrofa". Caci evreii, care detin presa, scolile si literatura azi, nu concep ca s-ar putea ca vreo catastrofa în care vreun evreu sa fie amestecat sa fie descrisa astfel decât ca o "suferinta a evreilor"; asa au învatat din totdeauna si nu pot gândi astfel, caci asta e doctrina levitica din Thora si Talmud, unde se învata ca numai evreii au viata omeneasca si sunt oameni, celelalte popoare sunt vite si pier ca vitele, dar tragediile sunt ale oamenilor. Se vede clar din cartea lui Karl Stern, Coloana de foc. Karl Stern, evreu din Germania, trait în Canada unde s-a convertit la crestinism, povesteste cum în 1920 în Miscarea Tineretului Evreu "domnea o atmosfera care prevedea evenimentele ce-au urmat. Erau mâhniri, întrebari si îndoieli latente cu privire la marea catastrofa a evreilor - adica marea catastrofa care se va dezlantui în Europa si în care erau si evrei a caror soarta era amestecata cu a europenilor în mod asa de misterios". Astfel el a recunoscut macelul si iadul prin care-au trecut 350 milioane de europeni (jumatate din ei înca sunt în iadul comunist) si l-a descris dupa liniuta - dar înainte de liniuta reflexul educatiei iudaice l-a facut sa scrie despre "catastrofa evreilor". Alti scriitori evrei refuza sa recunoasca suferintele celor 350 de milioane si vorbesc doar despre "suferintele evreilor". In alt loc Karl Stern se supara ca într-o publicatie catolica se vorbeste despre victime care s-au înecat, dintre care anumiti erau catolici si zice: "De ce sa descrii victimele separat, dupa credinta?" Dar el scrie automat despre cel de-al doilea razboi mondial ca "marea catastrofa evreiasca".
Ca si în cazul celui de-al doilea razboi mondial, conducerea evreiasca pregateste o catastrofa în care evreii vor domina nu prin numarul victimelor, nu prin imensitatea suferintei - acestea au apartinut totdeauna "goimilor", "gloatei", vitelor care nu fac parte din "poporul ales"; ci vor domina prin faptul ca planuiesc si vor conduce actiunea. Multimea evreilor se lasa condusa si incitata chiar mai mult decât orice alta multime de catre sovinism si este mai sângeroasa decât alta multime când este incitata la isterie. Asa scrie în Enciclopedia Iudaica într-un articol unde se arata ca evreii sunt mai înclinati spre isterie colectiva decât altii. Fara a fi psihanalist, autorul e de parere ca asta li se trage din secolele de viata strâns localizata si strict controlata în ghetouri sub absolutism talmudic.
Pentru a vedea mecanismul sovinismului talmudic în actiune cititorul ar trebui sa citeasca publicatiile în ebraica si idis. În aceste publicatii va vedea cum evreii niciodata n-au pace, ci sunt tot timpul supusi unei continui incitari si solicitari diabolice, astfel încât un cititor naiv si neinformat si-ar putea închipui ca cei care scriu în aceste publicatii sunt dusmanii de moarte ai evreilor si vor sa-i chinuie bagându-le frica-n oase. Când citim exemplele care urmeaza sa nu uitam ca marea masa de "evrei rasariteni explosivi" (hazarii) sunt acum în America, unde iata ce aud si citesc ei, nestiut de restul americanilor:
La 19 Mai 1950 William Zukerman, unul dintre cei mai cunoscuti ziaristi evrei, scrie articolul "Sa li se faca evreilor parul maciuca" (în South African Jewish Times, probabil si-n alte ziare) despre "Chaluziot - imigrarea organizata si planificata a evreilor din toata lumea în Israel - dar mai ales a celor din America". El îl citeaza apoi pe Sholem Niger, "decanul criticilor literari si eseistilor evrei" care critica nu planul si organizarea acestei imigrari ci "maniera în care li se prezinta evreilor din America" si care, zice el, este o maniera negativista plina nu de dragoste pentru Israel ci de "înjosire, negare si distrugere a tot ce este evreiesc si se afla în afara Israelului. Viata evreilor din Statele Unite si alte tari din lume este prezentata ca fiind demna de dispret si ura... Tot ce-i evreiesc si nu-i în Israel e înrobitor, nedemn, oprimat si dezonorant". O alta tehnica, continua articolul, este "de a demoraliza evreii si-a le distruge sperantele în caminul lor american; de a-i tine tot timpul alarmati de amenintarea antisemitismului; de a nu-i lasa sa uite în veci ororile hitlerismului; de-a-i umple de îndoieli, spaima si disperare cu privire la viitorul evreilor în America. Fiecare manifestare de antisemitism este exploatata si exagerata ca sa se creeze impresia ca evreii americani sunt, ca sub Hitler, amenintati de-o catastrofa si vor trebui sa se refugieze". Niger citeaza un exemplu luat de la un sionist de frunte din Israel, Jonah Kossoi, care scrie în jurnalul literar ebraic Israel: "Noua, sionistilor, ne revine vechea obligatie de-a le face tot timpul evreilor parul maciuca; de-a nu-i lasa niciodata în pace; de-a-i tine mereu pe marginea prapastiei si de-a le tine mereu primejdii în fata ochilor. Nu trebuie sa asteptam ca sa existe vreo catastrofa, caci daca asteptam, de unde vom lua sutele de mii de evrei de care avem nevoie ca sa ne construim Israelul?"
Se vede clar: "catastrofa care ameninta" este o necesitate politica, ea trebuie creata, întretinuta si folosita. Zukerman zice ca aceasta "forma extrema a Chaluziot-ului este propaganda cel mai mult folosita azi în Israel", dar citeaza apoi pe L. Jefroikin, editorul ziarului sionist Kiyum din Paris, care desi e de acord ca pentru evrei viata nu-i viata decât în Israel, recunoaste ca "evreii din America traiesc într-un fals paradis... Si asa cum sunt acum nu vor accepta ca Statele Unite sunt pentru ei periculoase ca Germania hitlerista sau ca Polonia... Si de aceea trebuie determinati sa devina 'devotati Israelului cu trup si suflet' dar nu sa se mute cu totul în Israel". Dupa 18 luni, în Decembrie 1951, în ziarul Intermountain Jewish News din Denver, Colorado, editorul, Robert Gamzey, critica alocarea a 2,8 milioane de dolari propagandei Chaluziot în Statele Unite si modul în care se facea aceasta propaganda (exact cum se descrie mai sus). Dar propaganda a avut mare efect, caci 5 ani mai târziu "campania" si "emisarii" din Israel au reusit sa fanatizeze masele de evrei americani. În 1955 acelasi William Zukerman scrie mult mai alarmat: "o mentalitate ca cea din Israel acum predomina în Statele Unite. Exista un fanatism ca adevarul este unic si Israelul îl detine singur în întregime... Se afirma ca membrii guvernului israelian si politica lor sunt inviolabili si nu au voie sa fie criticati. Domneste o intoleranta îngrozitoare cu privire la alte opinii, complet nerationala, domneste impulsul emotiv al unei cirezi care distruge totul în panica.... În Israel impulsul pasiunilor... poate fi bazat pe realitate. El izvoraste din deziluzia unor oameni carora li s-a promis ca vor trai în siguranta si pace si se trezesc ca traiesc în razboi. Dar isteria evreilor din America n-are nici o baza în viata evreilor din America. E total artificiala, fabricata de conducatorii sionisti, bagata pe gâtul unor oameni care n-au de ce fi isterici de catre o armata de propagandisti platiti ca un mijloc de presiune politica si pentru a augmenta colectarea de fonduri. Nu s-a mai pomenit în istorie o astfel de campanie de propaganda pentru un guvern strain planuita si dusa cu asa de mult cinism si atât de desantat, la vederea tuturor si cu mare publicitate, asa cum este valul de isterie care se asterne acum peste evreii din America".
Iata cum descrie acelasi autor schimbarea care a degenerat sufletul evreiesc si care întretine razboiul ce-a început imediat ce s-a terminat cel de-al doilea razboi mondial. Caci de atunci încoace razboiul n-a încetat nici o clipa ci a secerat mereu sute de mii de vieti pe an într-o tara sau alta. Numai Dumnezeu, scrie autorul, are puterea sa opreasca marsul triumfator al principiului distrugerii, care va încheia secolul nostru cu victoria sovinismului talmudic. Daca sovinismul talmudic va iesi victorios sau va esua în instaurarea imperialismului sionist si înrobirea popoarelor, în ambele cazuri pretul îl vor plati miliardele de victime nevinovate carora le stau în fata suferinte imense - din care suferinte evreii vor patimi doar o fractiune infima, ca întotdeauna, în proportia în care se vor gasi printre ceilalti oameni.
Dupa care, spera autorul, dat fiind ca celelalte popoare nu vor fi dispuse sa fie vite în cirezile stapânilor sionisti, asa cum prescrie Talmudul, evreii vor trebui în cele din urma sa accepte lumea asa cum este.
Continut (Contents)
Nume (names)
Camin (Home)
Veriga (Links)
Mai mult (More)
|