Controversa Sionului
|
Capitolul 8:
Imperiul persan, apoi cel grec, apoi cel roman, au stapânit Iudeea în timp ce cei 72 de "întelepti ai Sionului" traduceau Vechiul Testament în greaca. Tot atunci a avut loc convertirea cu forta a poporului din Idumeea la "iudaism" (cuvânt folosit pentru prima data de istoricul iudaic Flavius Josephus. În lipsa de alt termen, de acum încolo aceasta carte îl va folosi pentru a descrie "legea" levitilor propagandisti ai urii religioase si de rasa). S-ar parea ca desi "legea" îi separa pe iudaici, ei cautau sa converteasca prozeliti, caci Hristos le reprosa fariseilor ca "rascolesc pamântul si marea în cautarea unui prozelit". Probabil micul trib al lui Iuda nu mai avea decât prea putini membri si trebuia consolidat, uitându-se astfel de strictetea puritatii rasiale. Enciclopedia Iudaica zice ca "tribul lui Iuda mereu si-a reîmprospatat fortele absorbind straini din exterior", astfel ca orice descendenta din sânge pur al tribului lui Iuda a disparut cu secole înainte de Hristos. Totusi legea urii de rasa a ramas tot timpul în vigoare, astfel ca desi nu mai aveau picatura de sânge iudaic în vine, iudaicii erau strict separati de restul omenirii. Dar cazul poporului idumeean este o problema grea pentru sionistii ferventi, caci nu e posibil nicicum sa fie considerati iudaici pur sânge, fiind ei descendenti din Esau din Edom, fratele lui Iacob numit Israel (Facerea). Deci la origine traditia recunostea înrudirea dintre israeliti si edomiti: chiar Iehova zice catre Moise în Deuteronomul: "când vei trece pe la fratii tai copiii lui Edom... nu te lega de ei, caci pamântul lor n-o sa ti-l dau tie". Dar dupa 200 de ani, când s-a scris cartea Numerii, Ezra si Nehemia si armata persana impusesera deja iudaismul urii de rasa si edomitii (idumeenii) erau de-acum "ceilalti", ca si arabii din Palestina azi. În Numerii, spre deosebire de Deuteronomul, Iehova nu-i mai spune lui Moise despre "fratii tai edomitii" ci îi promite ca o sa-i masacreze si pe acestia ca pe toti ceilalti ( la fel cu moabitii, care fusesera frati în Deuteronomul, ca apoi sa fie si ei destinati masacrului în Numerii). Deja pe la 400 î.Hr. cei din Idumeea si toate celelalte populatii se temeau de iudaici si pe buna dreptate: Ion Hyrcanus, rege si mare preot iudaic din dinastia Hasmoneilor, a navalit asupra idumeenilor si i-a obligat sa se circumcida si sa se supuna legii mozaice. Dar convertindu-i cu forta i-a lasat în viata, mare pacat la care a fost împins de secta saduceilor, o secta mai blânda care era pentru convertire cu forta, în timp ce fariseii reprezentau vechiul regim despotic al levitilor care cere masacrul general si genocidul total. De aceea fariseii, 150 de ani mai târziu, au considerat ca distrugerea Ierusalimului în anul 70 AD era pedeapsa pentru ca Ion Hyrcanus n-a masacrat pe toti cei din Idumeea, asa cum cere "legea". Dintre idumeeni s-a ridicat Antipater, pe care Cesar l-a facut procurator al Iudeii, dupa ce s-a stins dinastia Hasmoneilor, în ciuda fariseilor, care-i cerusera lui Pompei sa restaureze vechea dictatura levitica sacerdotala. Fiul lui Antipater a fost facut rege al Iudeii de catre Marcus Antonius. Confuzia si disensiunile erau asa de mari încât romanii au preluat frânele Iudeii si-au guvernat-o direct. Desi fariseii erau de vina, caci ei au fost cei care l-au chemat pe Pompei, ei au dat vina pe "sclavul idumeean, Irod". Daca Ion Hyrcanus ar fi "ascultat legea" si i-ar fi masacrat pe toti idumeenii acum 150 de ani, ziceau ei, caderea Iudeii nu s-ar fi întâmplat. Asa zice si Dr. Joseph Kastein dupa doua mii de ani, cu aceeasi înversunata sete de sânge si amaraciune. Un alt sionist din secolul 20, scriind pe timpul lui Hitler, zice ca daca Ion Hyrcanus i-ar fi masacrat pe toti idumeenii, hitlerismul n-ar fi existat. Continut (Contents) |